Slujbe în condiții speciale în bisericile din țară, de Înălțarea Domnului

×
Codul embed a fost copiat

Joi a fost o zi sfântă pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, care au sărbătorit Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere.

În Bisericile din toată ţara au avut loc slujbe în condiţii speciale. Oamenii au ascultat slujba în curtea bisericilor, la o distanță de cel puţin un metru şi jumătate, şi au purtat măşti de protecţie. La prânz, clopotele au bătut în memoria ostaşilor căzuţi pe front.

Credincioșii din toată țara au participat la slujba de Înălțare în condiții speciale, cu masca de protecție. Oamenii au înțeles că trebuie să stea la distanță, așa că cei care nu au mai avut loc în curțile bisericilor au ascultat slujba din stradă.

Credincioasă: „Într-adevăr, este o slujba inedită. Eu aș fi vrut să fie în mod tradițional făcută, dar având în vedere condițiile, ne mulțumim și cu slujba făcută în aer liber”.

Credincioasă: „E o mare sărbătoare pentru noi, creștinii, și nu are importanță că este în biserică sau că este în spațiu, importantă este calitatea slujbei”.

Citește și
IPS Teodosie
VIDEO cu ÎPS Teodosie, ironic la adresa presei: ”Ați venit degeaba! Tot vom împărtăși!”

La biserica Înălțării Domnului din Târgu Jiu, peste 200 de enoriași au participat la slujba ținută în aer liber.

Polițiștii locali s-au asigurat că oamenii respectă distanța recomandată.

De înălțare, gospodinele vopsesc din nou ouă roșii, iar eroii căzuți pe câmpul de luptă sunt pomeniți la slujbă.

Constantin Stoica, preot: „La 40 de zile de la Învierea Domnului, așa cum știm cu toții, pe muntele Măslinilor, Mântuitorul s-a Înălțat la Cer din mijlocul ucenicilor săi. Pentru noi, românii, sărbătoarea de astăzi are o însemnătate deosebită, pentru că este ziua eroilor neamului românesc din toate timpurile, care s-au jertifit pe câmpurile de lupta pentru apărarea țării”.

La prânz, în toată țara au bătut clopotele pentru eroi.

La monumentul eroilor din Galați, unde până anul trecut se adunau sute de oameni, autorități și veterani de război, astăzi au fost zece persoane care au înfruntat ploaia măruntă și au ascultat slujba în aer liber.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Hristos a mai înviat o dată, la Constanța. Reacția unui bărbat la slujba unde s-a împărțit Lumina Sfântă pentru a doua oară
Hristos a mai înviat o dată, la Constanța. Reacția unui bărbat la slujba unde s-a împărțit Lumina Sfântă pentru a doua oară

La mai bine de cinci săptămâni de la Paștele Ortodox, în bisericile și mănăstirile de la malul mării s-a împărțit Lumina Sfântă.

VIDEO cu ÎPS Teodosie, ironic la adresa presei: ”Ați venit degeaba! Tot vom împărtăși!”
VIDEO cu ÎPS Teodosie, ironic la adresa presei: ”Ați venit degeaba! Tot vom împărtăși!”

Într-o predică ținută duminică, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Constanța, ÎPS Teodosie s-a arătat ironic față de prezența jurnaliștilor.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.