Sindicaliștii de la BNS au protestat la Guvern: ”Este an electoral, vor să vină cu tot felul de năzbâtii”

proteste, BNS
Agerpres

Sindicaliștii de la Blocul Naţional Sindical (BNS) şi federaţiile afiliate au protestat luni în faţa Guvernului, sub sloganul "Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!".  

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale, conform unei informări a BNS, citată de Agerpres.

Totodată, delegaţia BNS a transmis echipei Ministerului Finanţelor că a solicitat Guvernului un raport de informare privind nivelul redevenţelor percepute de Executiv.

"Tema principală a protestului nostru o reprezintă fiscalitatea în România. Astăzi avem o situaţie urâtă pentru cei care intră în categoria socială a salariaţilor. Noi suntem cei care ăm cele mai mari biruri. Lucru acesta trebuie să se oprească. De ce facem acest protest şi de ce începem această campanie? Pentru că vrem ca anul acesta, când oamenii vor vota, să voteze în cunoştinţă de cauză. Nu vrem să ne mai trezim în campanie electorală cu mesaje de genul: "Vă promitem că o să creştem salariile", "O să creştem pensiile", "O să facem nu ştiu ce alte drăcovenii". Înainte de toate vor trebui să explice de unde aceşti bani, iar bani nu vin decât din sistemul de taxe şi de impozite. Avem o obligaţie asumată în relaţia cu Comisia, eşalonul de reformă fiscală al României.

Vrem să ştim în clar despre ce e vorba în acest demers, pentru că dacă vor veni din nou să impoziteze suplimentar munca vom avea o problemă şi vor avea o problemă mai mare cu noi. Vrem să vedem ce gânduri au cu impozitarea capitalului, a averilor, cu nivelul redevenţelor. Gândiţi-vă că, în medie, sunt de trei ori mai mici decât media Uniunii Europene", a declarat Dumitru Costin, la protestul organizat în Piaţa Victoriei, potrivit Agerpres.

Citește și
Simona Bucura Oprescu
Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut

BNS: ”Pentru că este an electoral, vor să vină cu tot felul de năzbâtii”

Liderul BNS a mai afirmat că sistemul de taxe şi impozite, printre altele, finanţează sistemul de securitate socială din România, iar anul trecut am avut mai mult de două milioane de cetăţeni ocupaţi ai României care nu au contribuit la sistemul de pensii sau la cel de sănătate.

"Anul acesta pentru că este an electoral vor să vină cu tot felul de năzbâtii. Spre exemplu, gratuităţi la pachetul de bază în sănătate. Atunci care mai e diferenţa dintre mine, dumneata sau dumneaei, care plătesc contribuţii şi alţii care nu plătesc nimic? Lucrurile acestea se fac strict pentru interes electoral. Vrem să terminăm odată cu acest lucru. De ce facem în an electoral? Pentru că este singurul an în care puterea în democraţie se împarte. Coboară de la ei, care au avut-o timp de patru ani, la cetăţeni. Contează enorm ca oamenii să înţeleagă ce votează, cum votează şi ce soluţii pregătesc pentru următorii patru ani de zile", a precizat Dumitru Costin.

În opinia sa, promisiunile privind creşterile salariale nu pot fi crezute în condiţiile în care datoria datoria publică a României a trecut de 50% din PIB şi conform Legii disciplinei financiare ar trebui îngheţate cheltuielile salariale.

Întrebat câţi sindicalişti participă la protest, acesta a precizat că se aşteaptă la circa 2.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Polițiștii locali protestează miercuri în fața Guvernului. Lista revendicărilor
Polițiștii locali protestează miercuri în fața Guvernului. Lista revendicărilor

Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi înlocuirea sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local / 1000 locuitori.

 

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.