Sfântul Andrei, pelerinaj al luminii la Galați. Semnificația manifestării

×
Codul embed a fost copiat

A fost zi mare de sărbătoare joi, 30 noiembrie, când credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel care a creştinat ţara noastră.

În ajun, la Galaţi, peste două sute de oameni au luat parte la un pelerinaj al luminii. Pe de altă parte, peste 800.000 de români și-au serbat onomastica.

Cu făclii aprinse în mâini, credincioșii, îmbrăcați în costume populare, au pornit pe străzile din Galați, pe un traseu menit să reconstituie, așa cum cere tradiția, călătoria Sfântului Apostol Andrei pe meleagurile noastre.

"Este un pelerinaj al sufletelor spre lumina cea dătătoare de speranța. Atmosfera binecuvântată ne oferă prilejul de a duce mai departe tradiția care ne îndeamnă să trăim o viață în lumina faptelor bune", spune o tânără.

Enoriasii, însoțiți și de studenți la teologie, s-au oprit în fața Catedralei Arhiepiscopale Dunărea de Jos și în față bisericii Seminarului Teologic.

Citește și
gura humorului
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați

"Tinerii din Arhiepiscopia Dunării de Jos duc mai departe această tradiție frumoasă de a marsalui pe calea Domnească cu făclii în mâna, amintindu-se că Sfântul Apostol Andrei a poposit la noi în țară aducând lumina credintei", spune un student la Teologie.

În fruntea credincioșilor s-a aflat Înalt Prea Sfințitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

La final, oamenii s-au închinat la raclele în care se află moaștele Sfântului Andrei și cele ale Sfântului Grigorie Decapolitul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Sfântul Andrei - Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 30 noiembrie
Sfântul Andrei - Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 30 noiembrie

Noaptea de Sfântul Andrei este într-un fel echivalentul românesc al nopţii de Halloween şi este însoţită de multe tradiţii româneşti şi superstiţii. Sărbătoarea este notată în calendarul creştin ortodox pe data de 30 noiembrie.

Recomandări
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat mai amplu atac din istorie împotriva vechiului său dușman, care a distrus uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și a eliminat întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.