Sapte banci incluse in programul "Prima Casa" nu mai primesc dosare

×
Codul embed a fost copiat

Tinerii romani mai au putin si se bat pe ajutorul oferit de stat, ca sa-si ia "Prima Casa". Fondul alocat nu este foarte generos. Sapte banci incluse in programul guvernamental au anuntat ca nu mai primesc dosare, iar altele sunt pe cale sa faca asta.

Bancherii spun ca anul acesta au fost pur si simplu sufocati de cei care trageau sperante sa isi cumpere o casa.

De exemplu, intr-o luna si jumatate Banost a primit cereri in valoare de 11 milioane de euro, fata de cele 4,2 milioane alocate.

Chiar si institutia cu cel mai mare plafon din program, adica 64 de milioane de euro, anunta ca mai poate acorda doar 500 de credite. Pe romaneste, mai putin de un imprumut de agentie.

"Plafonul disponibil este aproape utilizat. Tocmai de aceea clientii care ar dori sa beneficieze de avantajele programului trebuie sa se grabeasca"
, a declarat Ioana Mihai, sef departament credite garantate BCR

Pe de alta parte, cei imprumutati obtin dobanzi foarte bune pentru creditele ipotecare. Dobanzile la imprumuturile in lei au scazut de la 9 la 7,5% in ultima luna, iar cele in euro se acorda cu cel mult 5,2 %.

Citește și
Prima Casa
Programul "Prima casa" a depasit 30.000 de contracte

In 2011, Guvernul a pus la bataie 200 de milioane de euro pentru garantii. Autoritatile au declarat ca, daca se vor epuiza banii, sunt gata sa suplimenteze fondul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Prima Casa 3 a fost aprobat de Guvern. Afla schimbarile din program
Prima Casa 3 a fost aprobat de Guvern. Afla schimbarile din program

Garantarea creditelor pentru casa continua si in acest an, cu acelasi nivel al cuantumului garantiei de stat, in limita unui plafon total de garantii de 200 milioane euro. Acesta ar putea fi suplimentat in luna iulie.

Programul
Programul "Prima casa" a depasit 30.000 de contracte

Un sfert dintre locuintele cumparate sunt construite dupa anul 2008, a anuntat presedintele Fondului de garantare a creditelor.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.