Proiecte de lege: Energizantele și țigările electronice să nu mai fie vândute minorilor. Care sunt motivele

tigari electronice
Shutterstock

Două proiecte de lege privind interzicerea de la comercializare către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice au fost depuse în Parlament, potrivit News.ro.

„Am depus în Parlament două iniţiative legislative prin care dorim să interzicem comercializarea către minori a băuturilor energizante şi a ţigărilor electronice. Energizantele conţin substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central şi reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor”, a scris președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, marţi pe Facebook.

Deputatul PSD a adăugat că proiectul de lege privind ţigările electronice a venit ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii din sistemul de învăţământ care s-au plâns că fenomenul ia amploare în şccoli.

„Cât despre ţigările electronice, acest proiect de lege a apărut în urma mai multor discuţii pe care le-am purtat în special cu reprezentanţi ai sistemului de învăţământ care s-au plâns de un adevărat fenomen care se petrece chiar în şcoli. Uşurinţa cu care se pot procura aceste ţigări este uluitoare”, a completat Simonis. 

Citește și
hoti
De câte persoane e nevoie ca să furi țigări dintr-un magazin. Metoda de manual folosită de hoți în Iași VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Contrabandă cu drona în Satu Mare. Ce au descoperit polițiștii în mai multe colete care urmau să ajungă la un ucrainean. FOTO
Contrabandă cu drona în Satu Mare. Ce au descoperit polițiștii în mai multe colete care urmau să ajungă la un ucrainean. FOTO

Mii de pachete cu ţigări au fost descoperite şi confiscate la vama Sighetu Marmaţiei, după ce au fost trecute peste frontieră cu o dronă. Acestea urmau a fi preluate de un cetăţean ucrainean.

De câte persoane e nevoie ca să furi țigări dintr-un magazin. Metoda de manual folosită de hoți în Iași VIDEO
De câte persoane e nevoie ca să furi țigări dintr-un magazin. Metoda de manual folosită de hoți în Iași VIDEO

Cinci tineri au furat țigări dintr-un magazin din Iași folosind o metodă pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Imaginile au devenit virale.

 

Polițiștii au vânat droguri la Codru Fest. „L-am găsit pe jos, mirosea a țigări cu canabis”
Polițiștii au vânat droguri la Codru Fest. „L-am găsit pe jos, mirosea a țigări cu canabis”

Răsună muzica în acest week-end, într-o pădure de lângă Timișoara! Acolo a început vineri seară Codru Festival, care aduce pe cele opt scene numeroși artiști români și străini.

Captură de aproape 48.000 de euro în Satu Mare. Ce au găsit polițiștii într-o autoutilitară oprită în trafic
Captură de aproape 48.000 de euro în Satu Mare. Ce au găsit polițiștii într-o autoutilitară oprită în trafic

Poliţiştii de frontieră din Satu Mare au descoperit, într-o autoutilitară oprită în trafic, peste 2.100 litri de alcool și 502 pachete de țigări de proveniență duty - free, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative.

Captură impresionantă la Vama Giurgiu: Peste 430.000 de pachete cu ţigări de contrabandă
Captură impresionantă la Vama Giurgiu: Peste 430.000 de pachete cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au descoperit, într-un autocamion cu produse alimentare, cantitatea de 8.700.000 de ţigarete, 435.000 de pachete de ţigări, estimată la o valoare de peste 10,8 milioane lei, care urma a fi introdusă ilegal în ţară.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.