Pete care "fură" din farmecul Porţii Sărutului. Operele lui Brâncuşi, la 80 de ani de la inaugurarea ansamblului

×
Codul embed a fost copiat

Se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea ''Ansamblului Monumental'' ridicat de Constantin Brâncuşi, în Târgu Jiu, iar specialişti în restaurare şi critici de artă din toată lumea au vrut să vadă cum sunt păstrate operele de artă.

Din păcate, în ultimii ani, au fost spălate cu furtunul şi cu detergenţi sau chiar scrijelite.

Poarta Sărutului:

"- Radu, ce-i asta? Că nu era.
- Ba da, începuse.
- Am fost acum o lună şi nu era.
- Începuse, mă, începuse.
- Acest tip de calcar are o celulă de fier."

Pe Poarta Sărutului au apărut nişte pete, care "fură" din farmecul sculpturii.

Citește și
Constantin Brancusi
Record absolut pentru Constantin Brancusi: "Muza Adormita", adjudecata contra sumei de 57,3 milioane de dolari

Sursa foto: Irina Florescu

Radu Boroianu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii:

"- Are legătură cu spălarea cu apă sub presiune?
- Nu, nu are niciun fel de legătură, aici o spală Dumnezeu, Brâncuşi a vrut-o în aer liber, sunt 80 de ani de furtuni, viscole, zăpada, ea se prezintă încă bine, dar trebuie să învăţăm să nu o mai agresam noi."

Doina Lemny, doctor în Istoria Artei, este cercetător şi muzeograf la Muzeul Naţional de Arta Modernă al Centrului Pompidou din Paris, unde se păstrează atelierul pe care sculptorul roman l-a donat statului z.

Teza sa de doctorat, susţinută la Sorbona, i-a fost dedicată creaţiei lui Brâncuşi. Ea spune că totuşi autorităţile noastre sunt "grijulii" cu aceste opere, care încă sunt în stare bună. Nu se ocupa însă de facilitarea drumului până la ele.

JONATHAN WOOD, critic de arta: "Locul este fantastic, l-am descoperit acum 25 de ani când eram student. Auzisem despre el, citisem, şi am venit aici. Îmi plac foarte mult aceste minunăţii de sculpturi."

Autorităţile promit de ani întregi amenajarea unui muzeu Brâncuşi în oraş, dar şi reamenajarea peisagistică a Căii Eroilor, strada de un kilometru care leagă parcurile unde sunt operele de artă.

MARCEL ROMANESCU, primar Târgu Jiu: "Din păcate, la nivel naţional lucrurile se mişca greu, dar important este să le mişcăm, să avem un punct de plecare. Odată ce ai plecat în această direcţie e clar că eforturile pe care le faci sunt mult mai mari să nu rămâi cu lucrări nefinalizate."

Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului au fost realizate între 1937 şi 1938. 

România încearcă, din nou, să le înscrie în patrimoniul cultural universal.

În 2015, autorităţile noastre au retras dosarul, pentru că nu era complet. Anul acesta, în ianuarie, Ministerul Culturii a depus o nouă variantă, în care a luat în calcul şi Calea Eroilor.

Pe lista apărută săptămâna trecută pentru UNESCO, a apărut din nou ansamblul lui Brâncuşi. Dacă vor intra sub protecţie internaţională, obiectivele vor primi fonduri pentru a fi conservate şi protejate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Operă a lui Constantin Brâncuşi, scoasă la licitaţie pentru o sumă uriaşă
Operă a lui Constantin Brâncuşi, scoasă la licitaţie pentru o sumă uriaşă

Casa de licitaţii Christie's a anunţat că scoate la licitaţie pe 15 mai o statuie din bronz realizată de Constantin Brâncuşi.

Record absolut pentru Constantin Brancusi:
Record absolut pentru Constantin Brancusi: "Muza Adormita", adjudecata contra sumei de 57,3 milioane de dolari

Sculptura "La muse endormie", de Constantin Brancusi, a fost adjudecata luni contra sumei de 57,3 milioane de dolari, intr-o licitatie Christie's, stabilind un record pentru autor.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.