Pensia şi salariul nu vor mai putea fi cumulate la stat. Care sunt excepţiile

×
Codul embed a fost copiat

Pensionarii care vor să muncească la stat până la 70 de ani trebuie să aleagă între salariu și pensia lunară.

Rămân însă, câteva excepții. Profesorii, medicii, invalizii și persoanele alese în funcții publice vor putea cumula cele două venituri. Măsura a fost anunțată de Ministrul Muncii, care spune că proiectul de lege va fi adoptat în lunile următoare.

Cei care ajung la vârsta de pensionare vor putea să opteze cu o lună înainte dacă vor să rămână salariați la stat până la 70 de ani ori se retrag, potrivit legii. De acum nu vor mai putea primi și pensie și salariu, decât dacă vor lucra în mediul privat.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: „Este o opţiune pentru a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare şi în acelaşi timp aduce avantaje pe lângă faptul că rămâne persoana activă şi în câmpul muncii şi posibilitatea de a avea un nivel al salariului la care se afla în momentul îndeplinirii vârstei de pensionare. Vorbim, aşadar, despre un drept şi de o obligaţie. "

Amânat de mai bine de un an, proiectul de lege prezentat de ministrul Muncii prevede și excepții.

Citește și
Raluca Turcan
Ministrul Muncii: Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare

Potrivit documentului, cadrele didactice și medicii vor putea fi plătiți la oră, chiar și după vârsta de pensionare. În aceeași categorie intră și persoanele cu gradul 3 de invaliditate și cei care sunt aleși în funcții publice, până la terminarea mandatului.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: „Pentru persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului de pensii militare de stat sau ai beneficiarilor pensiilor de serviciu, aceştia se pot încadra, potrivit legii, pe durată determinată sau nedeterminată până la vârsta de 70 de ani."

Sunt 120.000 de români care încasează în prezent și pensie și salariu. Aproape o treime dintre ei lucrează încă la stat și nu puțini sunt cei care primesc o pensie specială. Astfel, magistrații, polițiștii, jandarmii sau aviatorii, de exemplu, vor trebui să renunțe fie la salariu, fie la pensia specială.

Decizia inițială poate fi însă ulterior schimbată. Dacă cineva a optat pentru continuarea contractului de muncă și după vârsta de pensionare se poate răzgândi, iar pensia îi va fi recalculată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ministrul Muncii: România are 9.500 de pensii speciale, valoarea medie este de 9.600 lei
Ministrul Muncii: România are 9.500 de pensii speciale, valoarea medie este de 9.600 lei

România are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei în timp ce pentru cei aproximativ 4,9 milioane de pensionari din sistemul public pensia medie este de 1.500 de lei.

Ministrul Muncii: Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare
Ministrul Muncii: Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare

Recalcularea tuturor pensiilor se va face pe baza prevederilor legale deja în vigoare, în timp ce majorarea cu 40% va fi operată în viitor, a explicat ministrul muncii, Raluca Turcan.

Protest la Galați. Oamenii cer mărirea pensiilor cu 40%.
Protest la Galați. Oamenii cer mărirea pensiilor cu 40%. "Nu avem timp de aşteptat"

În Galați, vârstnicii au ieșit în stradă și au cerut majorarea pensiilor conform legii lăsate moștenire actualei guvernări de PSD.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.