Nepalezii și srilankezii vor trebui să facă școala de șoferi în România ca să poată face ride sharing sau taxi

×
Codul embed a fost copiat

Muncitorii străini din afara Uniunii Europene vor putea fi angajați șoferi de ride sharing sau de taxi.

Autoritatea Rutieră Română a anunțat că atestatul de care au nevoie cei care vor să transporte persoane sau marfă va putea fi obținut după un test în limba engleză. De altfel, tot mai mulți străini din afara Uniunii Europene se integrează pe piața muncii de la noi, avansează în carieră și învață chiar limba.

Mulți angajați străini din afara Uniunii Europene se străduiesc să se integreze la noi în țară. Învață limba, avansează profesional și vor să își aducă familiile aici.

Bărbat: „Am călătorit și în alte țări, în Franța, Spania și alte țări. Dar dacă le compar, în România este mai bine, de aceea locuiesc aici. Soția mea stă în Bangladesh și încerc s-o aduc aici cu mine.”

Bărbat: „Sunt din Pakistan. Sunt curier și stau aici de aproape 2 ani.”

Citește și
laptop
Aplicația pentru noul buletin românesc este disponibilă pentru cei care vor să exploreze beneficiile lui

Din martie, examenul pentru atestarea profesională a personalului din domeniul transporturilor poate fi susţinut și în limba engleză. Cu alte cuvinte, se pot înscrie şi muncitorii străini care vor să își obțină certificatele pentru conducător taxi, râde sharing sau pentru transportul de marfă.

Pentru asta au nevoie de un permis de conducere valabil. Doar cei care provin din țările incluse în Convenția asupra circulației rutiere de la Viena din 1968 își pot schimba permisul obținut în țara de origine cu unul românesc. Adică țări precum Africa de Sud, Azerbaidjan, Filipine sau Turcia. Ceilalţi, cum sunt cei din Nepal, de exemplu, trebuie să facă școala de şoferi în România.

Yosef Gavriel Peisakh, managerul unei companii de recrutare: „Pe partea de marfă sunt foarte căutați, e lipsă acută de șoferi. Avem un proiect acum în derulare de 3.000i de șofer din Filipine. Pentru România salariul este situat undeva între 900 și 1.000 euro, iar pentru rute internațional la 2.300-2.500 de euro pe lună.”

În România aproape 100.000 de străini au drept de ședere temporar pentru angajare. Cei mai mulți vin din Nepal, Sri Lanka și India. Nevoia ar fi chiar mai mare, spun cei care recrutează, însă procesul de aducere a muncitorilor străini poate trece și de un an, din cauza birocrației.

Elena Panţiru, cofondatoare a Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România: „În Sri Lanka eu am cereri încărcate pe portalul Ministerului Afacerilor externe din luna mai anul 2024 care nici acum n-au obținut o programare în vederea susținerii interviului ca să vină în România. Sunt oameni care vin interesați de jobul pentru care vor să îl ocupe și care vor să performeze și vor să evolueze. Am foarte multe cazuri care dintr-un ajutor de bucătar a ajuns șef de sală, asistent manager.”

Pentru anul acesta, Guvernul a decis ca alți 100.000 de străini să poată veni la munca în România.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Aplicația pentru noul buletin românesc este disponibilă pentru cei care vor să exploreze beneficiile lui
Aplicația pentru noul buletin românesc este disponibilă pentru cei care vor să exploreze beneficiile lui

Ministerul de Interne anunţă că aplicaţia pentru cartea electronică de identitate poate fi descărcată prin accesarea următorului link: https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei şi poate fi instalată pe laptop sau PC.

Liceele, „fabrici” de șomeri. Ce opțiuni au tinerii care nu dau Bac-ul: „Dacă era după mine, mă lăsam din generală”
Liceele, „fabrici” de șomeri. Ce opțiuni au tinerii care nu dau Bac-ul: „Dacă era după mine, mă lăsam din generală”

Liceenii care nu s-au înscris la examenul de bacalaureat, care începe mâine, vor îngroșa rândurile celor 470.000 de șomeri.

„Maratonul Incluziunii”. La Arad, mai bine de 300 de copii au făcut sport pentru o cauză nobilă
„Maratonul Incluziunii”. La Arad, mai bine de 300 de copii au făcut sport pentru o cauză nobilă

Mai bine de 300 de copii din Arad au făcut sport pentru o cauză bună. Cei mai mulți au alergat la un mini-maraton.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.