Mureșenii au început să-și pună fotovoltaice și pe casele de patrimoniu. ”Foarte frumos a aranjat acolo”

×
Codul embed a fost copiat

Utile și prietenoase cu mediul, panourile fotovoltaice sunt zărite din ce în ce mai des pe acoperișuri. Problema este că au început să apară și pe casele de patrimoniu.  

Inclusiv în situl rural Saschiz, din județul Mureș. Deși localitatea este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, nimic nu-i oprește pe localnici în goana după confort.

Localitate Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO, inclusiv datorită valorii arhitecturale a caselor, şurilor și acoperişurilor, făcute din ţiglă sub formă de solzi. Acum, proprietarii caselor din zonă vor să-și facă viața mai ușoară și să monteze panouri fotovoltaice. Iar asta a devenit, dintr-o realizare, o problemă.

Ovidiu Șoaită, primar localitatea Saschiz: ”Proprietarii de case, de pensiuni, de tot ce au, pot să își instaleze panouri fotovoltaice fără nici un fel de prevedere legală, în sensul de a nu deteriora aspectul monumentului istoric. Sunt câteva montate, cum va arăta tot a doua casă cu panouri fotovoltaice care au un aspect industrial”.

Panourile amplasate pe acoperișuri sunt vizibile din punctele de interes pentru turiști, precum Cetatea Ţărănească sau Turnul Bisericii Evanghelice.

Citește și
casa verde
Programul „Casa Verde”. Până acum, 43.000 de români s-au înscris pentru montarea panourilor fotovoltaice

Arhitect: ”Nu se pot altera cu panouri fotovoltaice”

Localnic: ”Îmi place și mie, că am casă veche, îmi place să rămână, dar întreținere, să pun geamuri noi, la fel costă mulți bani, dar toate aste costă și eu nu am bani”.

Localnic: ”Foarte frumos a aranjat acolo doamna, a cumpărat de trei ani și ea a zugrăvit-o frumos, a lăsat așa cum o fost ea”.

Localnic: ”Nu știm când au început, dar am văzut că s-au pus și aici”.

Localnic: ”Am investit foarte mult în casa asta, am renovat-o și la anul ne gândim să devenim independenți energetic. Aici casa e contra soarelui. Vedem cum spun și specialiștii, să nu afectăm vechile locuințe, modernizate, dar cu bun simț”.

Angela Covaci, arhitect: ”Zonele construite protejate, indiferent că sunt patrimoniu UNESCO sau patrimoniu românesc, ar trebui să fie respectate de toată lumea. Nu se pot altera cu panouri fotovoltaice”.

Autoritățile locale consideră că acestea pot fi amplasate şi în curţi, acolo unde bate mai mult soarele. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Programul Casa Verde. Cum să îți instalezi panouri fotovoltaice cu 90% din preț subvenționat de Guvern
Programul Casa Verde. Cum să îți instalezi panouri fotovoltaice cu 90% din preț subvenționat de Guvern

Casa Verde Fotovoltaice este un program care a început în 2 mai 2023. Persoanele fizice pot primi până la 4.000 de euro de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice.  

Programul „Casa Verde”. Până acum, 43.000 de români s-au înscris pentru montarea panourilor fotovoltaice
Programul „Casa Verde”. Până acum, 43.000 de români s-au înscris pentru montarea panourilor fotovoltaice

Programul ''Casa Verde'' a ajuns la jumătate. Până acum, peste 43 de mii de români au reuşit să se înscrie şi îşi vor monta panouri fotovoltaice pe banii statului.

Încep înscrierile pentru Casa Verde Fotovoltaice. Care sunt condițiile și ce documente trebuie depuse
Încep înscrierile pentru Casa Verde Fotovoltaice. Care sunt condițiile și ce documente trebuie depuse

Pe 19 mai încep înscrierile pentru Casa Verde Fotovoltaice, iar anul acesta programul are un buget record, a anunțat Ministrul Mediului.  

Proiect privind prosumatorii mici. Aceștia vor intra în rețea la cel mult o lună de la data înregistrării
Proiect privind prosumatorii mici. Aceștia vor intra în rețea la cel mult o lună de la data înregistrării

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a pus în dezbatere publică un nou regulament pentru prosumatori, cum sunt numiți cei care au panouri fotovoltaice și livrează energie în rețeaua publică.

Românii care au investit în instalații care produc energie verde pot fi scutiţi de plata impozitului pe locuințe
Românii care au investit în instalații care produc energie verde pot fi scutiţi de plata impozitului pe locuințe

Românii care au investit pe cont propriu în panouri fotovoltaice sau își produc energia din surse regenerabile pot fi scutiţi de plata impozitului pe locuințe.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.