Ministrul Muncii: 270.000 de români vor merge să muncească anul acesta în Germania

Muncitori agricultura, migranti
Shutterstock

Aproximativ 270.000 de lucrători din România vor merge să muncească anul acesta în România şi suntem preocupaţi să oferim pentru fiecare dintre aceştia garanţia că drepturile le vor fi respectate şi că vor avea condiţii de muncă adecvate, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"Se estimează că, anul acesta, în jur de 270 000 de lucrători din România vor merge să muncească în Germania. Suntem preocupaţi să oferim pentru fiecare dintre aceştia garanţia că drepturile le vor fi respectate şi că vor avea condiţii de muncă adecvate. Acesta a fost subiectul discuţiei pe care am purtat-o ieri cu Ministrul Muncii din Germania, dl. Hubertus Heil. Cu această ocazie, i-am prezentat ministrului german paşii pe care i-am făcut până acum pentru a ne asigura că românii care pleacă să lucreze în Germania sunt bine informaţi, prin campania pe care am derulat-o până acum prin instituţiile care ţin de Ministerul Muncii, dar şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Transporturilor", a menţionat Turcan.

Ministrul de resort a adăugat că modificările legislative care au în vedere protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern, de săptămâna viitoare.

"Apreciez în mod deosebit deschiderea pe care a arătat-o omologul meu şi eforturile pe care partea germană le-a făcut în ultima perioadă pentru a corecta vulnerabilităţile care au existat în trecut în relaţia cu lucrătorii români. Partea germană a operat deja modificări legislative, prin adoptarea Actului privind inspecţia în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Astfel, în industria cărnii au fost eliminate subcontractarea şi folosirea agenţilor de muncă temporară. De asemenea, a crescut numărul inspecţiilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă", a punctat ministrul Muncii.

De asemenea, Turcan a susţinut că, în perioada următoare, sunt luate în calcul şi alte prevederi importante în ceea ce priveşte asigurările de sănătate ale lucrătorilor, precum şi măsuri suplimentare de protecţie.

Citește și
mesteri
Meșterii pricepuți în amenajările locuințelor sunt greu de găsit. La ce trucuri recurg acum clienții

"Se estimează că, anul acesta, în jur de 270 000 de lucrători din România vor merge să muncească în Germania. Suntem preocupaţi să oferim pentru fiecare dintre aceştia garanţia că drepturile le vor fi respectate şi că vor avea condiţii de muncă adecvate. Acesta a fost subiectul discuţiei pe care am purtat-o ieri cu Ministrul Muncii din Germania, dl. Hubertus Heil. Cu această ocazie, i-am prezentat ministrului german paşii pe care i-am făcut până acum pentru a ne asigura că românii care pleacă să lucreze în Germania sunt bine informaţi, prin campania pe care am derulat-o până acum prin instituţiile care ţin de Ministerul Muncii, dar şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Transporturilor", a scris sâmbătă ministrul Muncii pe Facebook.

Ministrul de resort a adăugat că modificările legislative care au în vedere protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern, de săptămâna viitoare.

 

Vor fi luate măsuri suplimentare de protecție

 

"Apreciez în mod deosebit deschiderea pe care a arătat-o omologul meu şi eforturile pe care partea germană le-a făcut în ultima perioadă pentru a corecta vulnerabilităţile care au existat în trecut în relaţia cu lucrătorii români. Partea germană a operat deja modificări legislative, prin adoptarea Actului privind inspecţia în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Astfel, în industria cărnii au fost eliminate subcontractarea şi folosirea agenţilor de muncă temporară. De asemenea, a crescut numărul inspecţiilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă", a punctat ministrul Muncii.

De asemenea, Turcan a susţinut că, în perioada următoare, sunt luate în calcul şi alte prevederi importante în ceea ce priveşte asigurările de sănătate ale lucrătorilor, precum şi măsuri suplimentare de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Lucrările la noua centură a Capitalei, încetinite de lipsa de muncitori. Salariile ajung la 8.000 de lei
Lucrările la noua centură a Capitalei, încetinite de lipsa de muncitori. Salariile ajung la 8.000 de lei

Pentru a putea construi autostrada de centură din sudul Capitalei, compania din Turcia care a câștigat licitația a adus muncitori de acasă, pentru că la noi nu se găsesc.

Meșterii pricepuți în amenajările locuințelor sunt greu de găsit. La ce trucuri recurg acum clienții
Meșterii pricepuți în amenajările locuințelor sunt greu de găsit. La ce trucuri recurg acum clienții

Românii și-au schimbat comportamentul atunci când trebuie să aleagă un meseriaș care să le amenajeze interiorul casei ori să le repare instalațiile.

Criza forței de muncă se resimte tot mai mult în rândul crescătorilor de animale din România
Criza forței de muncă se resimte tot mai mult în rândul crescătorilor de animale din România

Criza forței de muncă rămâne cea mai mare provocare pentru crescătorii de animale. Deși în ultimul an, din cauza pandemiei, mulți și-au pierdut slujbele, fermierii nu găsesc muncitori dispuși să se ocupe de îngrijirea animalelor.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.