Milioane de euro puse la bătaie pentru ca tinerii să se întoarcă în țară. Cum pot fi accesate

×
Codul embed a fost copiat

Deşi statul pune la bătaie 20 de milioane de euro din fonduri europene, tinerii din diaspora se lasă greu convinşi să revină în ţară și să se apuce de agricultură.

În două luni de când a fost lansat programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" au fost depuse doar cinci proiecte.

După 10 ani de muncă în Spania o familie a revenit în ţară şi are în judeţul Albă propria fermă cu 130 de animale. Până să primească fonduri europene pentru tinerii fermieri au fost refuzaţi de mai multe ori.

Ana Scheau, fermier: "Nu ne încadram, în 2016 am reuşit să luăm prima tranșă din 50 mii euro, iar în 2018 restul de bani şi i-am folosit să modernizăm fermă."

Costi are doar 22 de ani şi a plecat să muncească aproape un an în Franţa ca să strângă bani pentru o plantaţie de căpşuni. Acum e gata să îşi vadă visul.

Citește și
Ce fac fermierii pentru a-și salva culturile afectate de secetă
Din cauza secetei, fermierii au început să investească în irigaţii. Câţi bani pot primi de la UE

Bugetul pentru tinerii fermieri a fost pentru prima dată împărţit în două. Dintr-un total de 43 milioane de euro pentru cei din diaspora s-a pus la bătaie jumătate din sumă. Până acum însă, au depus proiecte numai 5 persoane. În schimb peşte 400 de români din ţară spera să ia câte 50 mii de euro.

Călin Boidoc, Manager Proiect Repatriot: "Ştim cu toţii cum că birocraţia la noi oarecum nu ne prea ajută să ne dezvoltăm. Foarte mulţi care lucrează în afară sunt orientaţi pe partea de HoReCa, adică au lucrat în HoReCa afară şi vor să se întoarcă pe acelaşi domeniu pe care au lucrat şi au experienţă."

Consultanţii spun că cei până în 40 de ani, plecaţi la muncă în strainate, au fost anunţaţi prea târziu de schimbările din programul "tânărul fermier". Pe de altă parte ei trebuie să probeze că au experienţă, dar şi studii medii sau superioare în domeniul agricol.

Honorius Brendea, consultant fonduri europene: "E destul de greu pentru nişte oameni care recent s-au întors din străinătate să găsească exploataţii care să îndeplinească condiţiile astea, unu la mână, şi doi la mână, să accepte persoanele respective să le cedeze în favoarea lor. A treia problemă pe care am întâlnit-o la mai mulţi potenţiali beneficiari a fost problema cu dovedirea că au lucrat în străinătate în 2019 minim 3 luni."

Proiectele pot fi depuse până pe 15 octombrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Fermierii caută cu orice preţ angajaţi. Salariile pot ajunge chiar la mii de euro pe lună
Fermierii caută cu orice preţ angajaţi. Salariile pot ajunge chiar la mii de euro pe lună

Tractoriștii și mecanicii agricoli sunt tot mai greu de găsit și mai scumpi.

Din cauza secetei, fermierii au început să investească în irigaţii. Câţi bani pot primi de la UE
Din cauza secetei, fermierii au început să investească în irigaţii. Câţi bani pot primi de la UE

În acest an de secetă extremă, marii fermieri fac bilanţul şi se gândesc la noi investiţii, pentru a-şi proteja măcar culturile viitoare.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.