Inginerie unică în România. Un tunel de beton de 70 de metri este împins pe sub 10 linii de cale ferată din Timișoara

×
Codul embed a fost copiat

O operațiune impresionantă a început de câteva zile la Timișoara. Un tunel de beton lung de peste 70 de metri, care va servi drept pasaj rutier, este împins pe sub 10 linii de cale ferată.  

Responsabilii au ales să acționeze astfel pentru a nu întrerupe circulația trenurilor. Linia feroviară este extrem de importantă - face parte din două coridoare europene.

Chesonul care măsoară 75 de metri lungime și 28 lățime este împins la o adâncime de 2 metri față de liniile de cale ferată. Structura uriașă, care a fost construită chiar acolo, este urnită cu ajutorul unor prese hidraulice. Zilnic, tunelul va fi mișcat cel mult un metru, timp de 65 de zile, iar pământul de sub el va fi scos cu excavatorul.

Noul pasaj rutier are patru benzi de circulație pentru mașini, două linii de tramvai și pistă pentru biciclete. El va trece pe sub două coridoare europene de cale ferată.

Primul este coridorul Marea Baltică - Marea Neagră - Marea Egee, care leagă feroviar Nordul Europei de Estul Europei. Al doilea este Rin - Dunăre, care asigură legătura între Centrul Europei și porturile Constanța și Sulina.

Citește și
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum va arăta Centura Capitalei după reluarea lucrărilor abandonate în urmă cu 20 de ani
Cum va arăta Centura Capitalei după reluarea lucrărilor abandonate în urmă cu 20 de ani. „Sunt doar două puncte critice”

”E rar aici în România, dar de fapt este o tehnică obișnuită”

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei: "Era evident greu de închis traficul feroviar care să lege România de Vestul Europei, ar fi însemnat luni de zile, poate peste un an de zile traficul feroviar să fie sistat pe unele dintre linii și o astfel de sistare ar crea prejudicii economice, dar și probleme de securitate".

O companie din Italia și mai multe firme subcontractoare din România lucrează la acest proiect. Împingerea unui tunel de aceste dimensiuni este o premieră pentru țara noastră. Constructorii străini au însă multă experiență.

Inginer Luigi Pastorelli, manager proiect: ”E rar aici în România, dar de fapt este o tehnică obișnuită pentru o astfel de lucrare. Cel mai mare avantaj e că nu se întrerupe linia de cale ferată și nu deranjează circulația".

Valoarea lucrării se ridică la peste 130 de milioane de lei - din care 43 sunt fonduri de la Guvern, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Ceilalți bani sunt de la bugetul local.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Restricții de trafic pe drumul care face legătura între Hunedoara și Vâlcea. Încep lucrări de modernizare pe 22 de kilometri
Restricții de trafic pe drumul care face legătura între Hunedoara și Vâlcea. Încep lucrări de modernizare pe 22 de kilometri

Vești bune pentru cei care vor ajunge în perioada următoare în zona Vidra. O porțiune de aproximativ 22 de kilometri din Drumul Național 7A, care face legătura între județele Hunedoara și Vâlcea, este în curs de modernizare. 

Cum va arăta Centura Capitalei după reluarea lucrărilor abandonate în urmă cu 20 de ani. „Sunt doar două puncte critice”
Cum va arăta Centura Capitalei după reluarea lucrărilor abandonate în urmă cu 20 de ani. „Sunt doar două puncte critice”

După zeci de ani de promisiuni și lucrări începute dar abandonate, autoritățile din Trasporturi vor lărgi ultimele secțiuni de pe Centura Capitalei.

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în mai multe zone din sectoarele 3, 4 şi 6 ale Capitalei
Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în mai multe zone din sectoarele 3, 4 şi 6 ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă lucrări în mai multe zone din sectoarele 3, 4 şi 6 ale Capitalei.

Guvernul pune la bătaie, din pix, încă 10 miliarde de lei pentru primării, lucrări și ajutoare sociale, înainte de alegeri
Guvernul pune la bătaie, din pix, încă 10 miliarde de lei pentru primării, lucrări și ajutoare sociale, înainte de alegeri

Cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Guvernul alocă miliarde de lei, bani din fondul de rezervă, către primării, consilii județene și ministere.

Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, până pe 25 octombrie
Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, până pe 25 octombrie

Circulaţia rutieră va fi închisă, de luni, în reprize de 15 minute, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pentru desfăşurarea unor lucrări de rânguire a versanţilor, dislocare a blocurilor de piatră şi îndepărtarea vegetaţiei.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.