Instituția de stat în care diferența între salariile angajaților care fac același lucru este și de 1.500 lei net

angajati_stat

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au discutat cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, despre revendicările angajaţilor Caselor de Pensii, unde sunt diferenţe salariale de până la 1.500 de lei între angajaţi care fac aceeaşi muncă.

Reprezentanţii BNS arată, într-un comunicat de presă, că au avut, miercuri, o întâlnire la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale cu ministrul Simona Bucura-Oprescu, discutând despre cele două revendicări ale angajaţilor Caselor de Pensii pe care organizaţia îi reprezintă.

”La nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice există diferenţe salariale de până la 1.500 lei pe salariul net, între angajaţi care practică aceeaşi muncă şi ocupă aceeaşi funcţie. Vorbim de oameni care fac acelaşi tip de activitate, aceeaşi complexitate a muncii.

Ministrul Muncii a fost de acord cu impunerea unei întâlniri de urgenţă cu participarea prim-ministrului Ion Marcel Ciolacu şi a ministrului Finanţelor Ion Marcel Boloş. Această soluţie de reparaţii salariale va trebui aplicată şi la alte insitituţii din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, afirmă sindicaliştii.

Potrivit acestora, s-a discutat şi despre nevoia imperioasă de investiţii în sistemul de pensii.

Citește și
gura humorului
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați

BNS a anunțat că greva continuă

”Ne referim aici la softuri, la modul în care se calculează pensiile. Calcularea încă se face cu pixul în 2023!!! Acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba de pensiile magistraţilor stabilite prin hotârâri judecătoreşti. La capitolul reprezentării instituţiei în instanţe sunt alte probleme grave.

Doar la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov sunt 7.000 de dosare de reprezentat la 7 jurişti din instituţie. Blocul Naţional Sindical consideră că fără aceste investiţii absolut necesare, România nu îşi poate atinge obiectivele asumate”, arată BNS.

Sindicaliştii susţin că au primit promisiuni de la ministrul Muncii că va face ”toate eforturile” pentru a rezolva aceste probleme.

”Până la soluţionarea revendicărilor angajaţilor din CNPP, reprezentaţi de Blocul Naţional Sindical, greva continuă”, precizează ei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați

Un imigrant afgan crescut la centrul din Rădăuți pentru azilanți, care a venit singur în România pe când era copil, a devenit acum om de afaceri în Suceava. Tânărul este dat ca exemplu de imigrant bine integrat și o poveste de succes.  

World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați
World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați

World Vision România sărbătorește 35 de ani de prezență în România. În tot acest timp a oferit sprijin pentru mai bine de 500.000 de copii și adulți.  

Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

România avea, în 2024, a doua cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 14,7%.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.