Elevii din peste 2.000 de școli vor învăța alternativ. 101 unități vor fi închise

×
Codul embed a fost copiat

Cu doar trei zile înainte de începerea şcolii, autorităţile sunt bulversate. În peste 6.000 de şcoli, elevii vor merge luni la cursuri. Însă în alte 2.000 de unităţi de învăţământ, copiii vor învăţa alternativ, jumătate acasă şi jumătate la şcoală.

101 școli vor fi închise. Deciziile au fost luate de comitetele pentru situaţii speciale de urgenţă din fiecare judeţ.

Iar în Bucureşti, 595 de unităţi de învăţământ vor funcţiona pe scenariul galben, iar 5 pe cel roşu.

Mii de unităţi de învăţământ din toată ţara au trimis astfel de planuri cu procedura de începere a noului an şcolar. Pe zeci de hârtii, profesorii şi directorii şcolilor au scris scenariul după care vor funcţiona de luni, modul în care se vor desfăşura cursurile, câţi elevi vor fi în clase şi la ce oră trebuie să ajungă elevii la scoală dimineaţa. Planurile au fost avizate de direcţiile de sănătate publică din fiecare judeţ şi de inspectoratele şcolare.

În Bucureşti majoritatea şcolilor vor avea cursuri în mod hibrid. O săptămână copiii vor merge la şcoală, o săptămână vor participa de acasă la cursuri pe internet.

Citește și
Raed Arafat, despre un vaccin anti-COVID: ”Nu va rezolva instantaneu situaţia pentru că ai nevoie de miliarde de doze”
Ce se va întâmpla cu elevii care vor refuza să poarte masca în timpul orelor. Precizările lui Raed Arafat

Una dintre şcolile închise din Bucureşti care de luni îşi va desfăşura activitatea exclusiv online conform scenariului roşu este şi o unitate de învăţământ din sectorul 5 al Capitalei. Acolo au fost confirmate trei cazuri de infecţii cu noul virus la trei salariaţi printre care şi directorul unităţii de învăţământ. Cei 1.150 de elevi vor învăţa de acasă timp de cel puţin 14 zile şi vor fi ajutaţi online de cele 65 de cadre didactice.

Alte două creşe din sectorul 3 vor rămâne închise luni.

În cele mai multe şcoli, părinţii aşteaptă îngrijoraţi decizia finală de la comitetul local de urgenţă. Iar în unele locuri, părinţii s-au revoltat din cauza conditilor din clase, care spun ei, nu asigura distanţarea dintre elevi.

Nici situaţia transportului şcolar nu a fost decomdata lămurită. La Slobozia, de pildă, încă se aşteaptă o hotărâre despre triplarea curselor pentru elevi pentru a se respecta distanţarea fizică, însă până atunci şoferii peticesc un microbuz împrumutat.

Şi în comuna Lungheni din Iaşi în singurul microbuz şcolar vor urca mai puţini elevi, aşa că va fi nevoie de mai multe curse.

Iar la medicii de familie sunt cozi pentru adeverinţele necesare în dosarele elevilor la şcoală. Documentele medicale pentru înscrierea copiilor sunt obligatorii la începutul unui ciclu şcolar.

Asadar dacă vă înscrieţi copilul acum în clasa 1 a, în clasa a 5-a sau adolescentul în clasa a 9-a la liceu veţi avea nevoie de aceasta adevarinta de la medicul de familie . De altfel dacă un elev se transferă de la o unitate de inv la alta va avea nevoie de acest document, iar dacă un copil va lipsi de la şcoală mai mult de 3 zile consecutiv la întoarcerea în colectivitate va avea nevoie de un aviz epidemiologic.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa
Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa

Doctorul Mihai Craiu a fost invitat în emisiunea ”Doctor de bine”, relizată de Liliana Curea, pentru a-i liniști pe părinții care își trimit copiii la școală sau la grădiniță. 

Ce se va întâmpla cu elevii care vor refuza să poarte masca în timpul orelor. Precizările lui Raed Arafat
Ce se va întâmpla cu elevii care vor refuza să poarte masca în timpul orelor. Precizările lui Raed Arafat

O parte dintre elevi vor reveni în sălile de clasă din 14 septembrie, iar potrivit regulilor impuse de autorități, vor rebui să poarte masca pe tot parcursul orelor. Raed Arafat a explicat că cei care vor refuza să poarte masca, vor fi scoși pe hol.

Klaus Iohannis: Îi încurajez pe părinți să-și trimită copiii la școală. Lucrurile vor funcționa
Klaus Iohannis: Îi încurajez pe părinți să-și trimită copiii la școală. Lucrurile vor funcționa

Preşedintele Klaus Iohannis susţine miercuri o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat istraţia Prezidenţială.

Protest la o școală din București. Părinții sunt nemulțumiți de comasarea unor clase în plină pandemie
Protest la o școală din București. Părinții sunt nemulțumiți de comasarea unor clase în plină pandemie

Mai mulți părinți de la Școala 143 din București intenționează să organizeze un protest față de comasarea unor clase de a V-a, potrivit unor norme anunțate de ministerul Educației, în luna februarie, dar care între timp au fost modificate.

O școală cu 410 copii nu acceptă ”scenariul roșu”: Ne e teamă, dar nu suntem iresponsabili
O școală cu 410 copii nu acceptă ”scenariul roșu”: Ne e teamă, dar nu suntem iresponsabili

O școală din Maramureș a decis să înceapă cursurile din 14 septembrie în format normal, cu elevii ”față către față”, chiar dacă scenariul în care se încadrează această unitate de învățământ este ”roșu”, care prevede predarea în sistem online.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.