Decizii importante. Șefii DSP Timiş, Arad, Braşov şi Vâlcea au fost schimbaţi din funcţii

medic DSP

Șefii Direcţiilor de Sănătate Publică Timiş, Arad, Braşov şi Vâlcea au fost schimbaţi din funcţie, luni, în contextul crizei medicale, provocată de epidemia de coronavirus.

 

Astfel, potrivit unui informări a Ministerului Sănătăţii, luni după amiază, ministrul Nelu Tătaru a semnat ordinele de înlocuire din funcţie a directorilor DSP Timiş, DSP Arad, DSP Braşov și DSP Vâlcea.

Printre motivele care au stat la baza acestor demiteri se află:

-► gestionarea proastă a măsurilor pentru limitarea cazurilor de îmbolnăvire
-► realizarea unor anchete epidemiologice incomplete
-► șefii de DSP nu au asigurat avizele epidemiologice pentru persoanele aflate în carantină sau care sunt izolate

Citește și
Coronavirus în România
Amenințări cu moartea pentru directoarea DSP Galați. Ce le-a propus cadrelor medicale din Brăila

Mai trebuie precizat faptul că directorul Direcției de Sănătate Publică Arad este cel care a demisionat, spre deosebire de ceilalți șefi care au fost demiși .

Pe de altă parte, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, după ce reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au permis ieşirea unor persoane din carantină pentru a însoţit o femeie confirmată cu coronavirus.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Medicii s-au contrat cu șeful DSP pe tema echipamentelor de protecție, în Arad
Medicii s-au contrat cu șeful DSP pe tema echipamentelor de protecție, în Arad

Tensiunea crește în rândul cadrelor medicale aflate ori trimise în prima linie de luptă.

Amenințări cu moartea pentru directoarea DSP Galați. Ce le-a propus cadrelor medicale din Brăila
Amenințări cu moartea pentru directoarea DSP Galați. Ce le-a propus cadrelor medicale din Brăila

Pe fondul îngrijorării și chiar al panicii stârnite de epidemia de Covid-19, directoarea Direcției de Sănătate Publică din Galați a primit amenințări cu moartea, după ce le-a trimis omologilor din Brăila o propunere de colaborare controversată.

Medic cu coronavirus din Iași, filmat când a mers la spital și s-a întâlnit cu mai multe persoane
Medic cu coronavirus din Iași, filmat când a mers la spital și s-a întâlnit cu mai multe persoane

Medicul Lucian Miron, confirmat cu coronavirus, a fost la Institutul de Oncologie din Iaşi dupa ce s-a întors din Franta, arată o anchetă a DSP, potrivit Ziarul de Iași.

Medic de familie din Bacău, sancționat de DSP. Pentru ce le cerea 50 de lei pacienților
Medic de familie din Bacău, sancționat de DSP. Pentru ce le cerea 50 de lei pacienților

Un medic de familie din Bacău a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică, după ce o iniţiativă a sa a atras atenţia autorităților.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.