De ce copiii din România sunt puși să se înscrie la discipline pe care nu vor să le studieze

×
Codul embed a fost copiat

Sistemul de educaţie din România nu are infrastructură, cadre didactice specializate, dar nici iniţiativa de a susţine opţionale care să reflecte în mod real alegerea elevilor.

Acesta este răspunsul Inspectoratului Şcolar din Bucureşti, întrebat de ce copiii sunt puşi în postura de a se înscrie la discipline pe care nu vor să le studieze.

Prin comparaţie, în Italia sau Anglia, elevii au posibilitatea de a studia gratuit, încă din clasele primare, muzică japoneză, actorie, scrimă ori astronomie.

Unii copii şi-ar dori să înveţe lucruri noi, să descopere lumea şi altfel decât prin română, matematică, engleză sau educaţie fizică. Sunt clasa a cincea la o şcoală din Bucureşti, însă visele lor sunt departe de realitatea oferită de Ministerul Educaţiei.

Cristina Vasilescu, diriginte clasa a 5-a: "Dacă ar fi să le oferim opţionalele pe care le vor, ar trebui să dispunem de resursă umană. Ei vor teatru, dar nu avem profesor."

Citește și
prima zi de scoala
Imaginile dezastrului din învăţământ. Fără manuale și școli avizate, dar cu preoți

Mărioara Voinea, director Şcoală Generală Sfinţii Voievozi: "E greu, în cazul în care un grup de copii vor să danseze popular, eu ca şcoală nu am instructor, pentru că avem un număr de norme limitat la planul cadru şi nu avem posibilitatea să angajăm o astfel de persoană, aşa că eu să o plătesc cu bani de la buget."

Aşadar, programa şcolară impune anumite cursuri opţionale, iar pentru acestea nu exsita resurse financiare pentru plata profesorilor, fie aceştia din urmă nu sunt preocupaţi să facă din lecţia respectivă, o oră interesantă.

Marina Manea, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureșlti: "Devine şi o problemă de mentalitate, ar trebui să aibă iniţiativa în primul rând, să se unească, să se gândească la un proiect.. Am vizitat o şcoală din Italia, unde în curte copiii plantau legume pe care le culegeau toamna, de exemplu făceau gem şi zacuscă.”

Asta în timp ce, de pildă, unii elevi din Italia au învăţat la ora de muzică un cântec tradiţional african.

Şi în sistemul de învăţământ din Anglia cursurile obligatorii sunt puţine, iar restul orelor sunt opţionale, pe care elevul şi le alege în funcţie de preferinţe: karate, balet, pian ori scrimă. Sunt absolut gratuite.

Călin Solea, profesor de matematică: ”Îşi aleg efectiv ce vor ei, dacă vrei să ajungi inginer îţi alegi matematică business economie, de exemplu. Dacă vrei să mergi pe partea artistică îţi poţi alege artă, drama, media.”

O astfel de programă, dorită de copii şi părinţi, pare o fantezie în România.

Sistemul din şcolile occidentale este deja aplicat în sistemul privat de învățământ din România. În total, în ţara noastră sunt 1200 de unităţi de invățământ acreditate de Ministerul Educaţiei, dar care s-au inspirat din metodele de predare din străinătate şi au importat chiar şi opţionalele...practice.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Profesoara concediată după ce a criticat-o pe Firea a lansat un manual pentru elevii de clasa a V-a
Profesoara concediată după ce a criticat-o pe Firea a lansat un manual pentru elevii de clasa a V-a

Cristina Tunegaru, profesoara de limba română care a avut o serie de declaraţii critice la adresa Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, a lansat un manual gratuit de clasa a V-a.

Imaginile dezastrului din învăţământ. Fără manuale și școli avizate, dar cu preoți
Imaginile dezastrului din învăţământ. Fără manuale și școli avizate, dar cu preoți

Dincolo de speranţă şi entuziasmul bobocilor, România ne-a arătat încă o dată, luni, cât de departe suntem de o şcoală normală, în care elevii să aibă în față modele demne de urmat şi să se bucure de condiţii minime de igienă şi siguranţă.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.