Cum au sărbătorit 50 de ani de căsnicie mai multe cupluri din Dâmbovița

×
Codul embed a fost copiat

A fost petrecere de mărțișor la Aninoasa, în județul Dâmbovița. Cei de la primărie le-au organizat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, un bal special.

De la petrecere nu au lipsit îmbrățișările, emoțiile, dar mai ales horele și sârbele.

Cu mâinile împreunate, aşa cum au ajuns în faţa altarului şi în urmă cu 50 de ani, cuplurile au păşit din nou în biserică şi au refăcut legământul sacru dintre soţi.

Preot în biserică: "Avem cu toţii de învăţat, căsnicia este un lucru foarte greu, pentru că trebuie să îl accepţi pe cel de lângă tine, care e foarte diferit de tine."

După ce şi-au jurat din nou iubire veşnică, cuplurile s-au strâns la căminul cultural din Aninoasa, unde au petrecut de zor. Au depanat amintiri şi şi-au povestit întâmplările din timpul mariajului.

Citește și
cupluri arestate indonezia
Zeci de cupluri arestate de Valentine's Day: „E o boală socială”

Cuplu:
El: - A fost şi bine, a fost şi rău. Munca.
Ea: - 50 de ani de fericire, că ne-am certat, aia nu e nimic. Dar noi totuşi am fost foarte uniţi, şi la bine şi la rău.

Însoţiţi de nepoţi şi strănepoţi, oamenii se declară mulţumiţi şi nu îşi mai doresc nimic altceva, decât sănătate, să se poată bucura de toată muncă de-o viaţă.

Cuplu: "Aceşti mulţi ani de căsnicie au fost frumoşi, am avut realizări şi ne pare bine pentru ei."

Petrecerea a ţinut până târziu în noapte, iar oamenii s-au lăsat cu greu duşi spre case.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Stațiunea unde merg tot mai mulți turiști. Un pachet de două nopți costă 400 de lei
Stațiunea unde merg tot mai mulți turiști. Un pachet de două nopți costă 400 de lei

Turismul balnear devine o afacere profitabilă tot anul. Peste 4.000 de turiști, majoritatea cupluri, își vor petrece week-end-ul de 8 martie în stațiunea Băile Felix.

Zeci de cupluri arestate de Valentine's Day: „E o boală socială”
Zeci de cupluri arestate de Valentine's Day: „E o boală socială”

Autoritățile din Makassar, Indonezia au arestat zeci de cupluri necăsătorite de Ziua Îndrăgostiților, după ce au încălcat regulile referitoare la etica și cultura lor.

Ziua Îndrăgostiților 2020. Care sunt cele mai speciale cadouri pentru persoanele iubite
Ziua Îndrăgostiților 2020. Care sunt cele mai speciale cadouri pentru persoanele iubite

Milioane de cupluri din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua Îndrăgostiților. E una dintre cele mai așteptate sărbători și nu e de mirare că mai toți comercianții au avut serios de lucru în zilele trecute.

Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp. Care este motivul
Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp. Care este motivul

Nuntă în masă în capitala Pakistanului, unde 80 de cupluri hinduse s-au căsătorit simultan într-o ceremonie organizată în Karachi.

Recomandări
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele

Principalul scop al Israelului ar fi răsturnarea puterii în Iran, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, potrivit căruia un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.