Cât câștigă un sudor în România. Vom avea nevoie disperată de peste 600.000 de lucrători cu înaltă calificare

×
Codul embed a fost copiat

În următorii ani, România va avea nevoie disperată de peste 600.000 de lucrători cu înaltă calificare. Primii care vor avea de câștigat în această situație sunt cei are nu abandonează studiul nici după ce termină școala.

Așa că plătesc din propriul buzunar cursurile de perfecționare pentru ca, în final, să obțină venituri mulțumitoare.

Ervin este tehnician dentar, iar până acum a dat 6.000 de euro pentru diverse cursuri. A deprins tehnici de modelaj digital, placare ceramică ori machiaj de dinți. Și-a dat seama că pentru el facultatea a fost doar punctul de start.

Szocs Ervin, tehnician dentar: „Doar cu cursuri poți ajunge la cunoștințele necesare pentru a lucra, cu materiale noi, cu aparatură și cu tehnologie nouă”.

Silviu a lucrat ca sudor în Italia. Întors acasă, și-a propus să continue să se specializeze pentru a fi cât mai bine plătit.

Citește și
ciuca, ciolacu
Eroare jenantă a guvernului în proiectul de lege privind organizarea alegerilor europarlamentare

Silviu Alexandru Sanda, sudor: „Știu două procedee momentan și acesta este mult mai bine cotat ca și salarii. Dacă până acum, în România vorbind, aveam în jur de 5.000 de lei, acum poate ajunge până la 10.000 de lei”.

Puțini își permit însă costurile perfecționării.

Alexandru Vas, director școală de sudură: „O săptămână costă 2.600 de lei, două săptămâni 5.200 de lei, patru săptămâni 10.400 de lei”.

În prezent, potrivit Bancii Mondiale, doar 1% dintre românii care au între 25 și 64 de ani vor să învețe lucruri noi. Mult prea puțini în condițiile în care economia țării noastre va avea nevoie de 600.000 de oameni calificați, până în 2030, atrag atenția specialiștii Centrului pentru Economie și Societate din București.

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice: „Nu poți să te dezvolți doar din frizerii, jocuri de noroc, comerț. Trebuie cumva să ajungem și în zona aceasta de producție industrială. Dacă în România încep să apară jucători importanți care sunt în căutare de forță de muncă înalt calificată și pe care să îi și remunereze ca atare, cu siguranță că oamenii vor deveni mult mai atenți”.

Și companiile sunt sfătuite să investească în formarea profesională. Deocamdată doar una din 5 are un buget dedicat.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Un tânăr din Cluj și-a fracturat organul sexual și a ajuns la spital. Bărbatul a fost operat
Un tânăr din Cluj și-a fracturat organul sexual și a ajuns la spital. Bărbatul a fost operat

Un tânăr de 20 de ani a ajuns de urgență la spital în Cluj, după o situație mai puțin plăcută, petrecută în dormitor.

Eroare jenantă a guvernului în proiectul de lege privind organizarea alegerilor europarlamentare
Eroare jenantă a guvernului în proiectul de lege privind organizarea alegerilor europarlamentare

Joi, 29 februarie, guvernul, prin Ministerul de Interne, a pus în dezbatere publică proiectul privind comasarea și organizarea alegerilor europarlamentare și locale în acest an, în luna iunie, ocazie cu care a reușit să facă o nouă eroare jenantă.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.