Când vor ajunge ajutoarele speciale pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei. Sumele pe care le vor primi

pensii
Shutterstock

Ministerul Muncii anunţă, marţi, că au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, iar banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie.

Potrivit Ministerului Muncii, în prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poştal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.

”A doua tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, aşa cum prevede OUG nr. 168/2022.

În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menţionat şi cuantumul ajutorului”, a transmis Ministerul Muncii.

Ajutoarele se acordă, în octombrie, după cum urmează:

- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

Citește și
azilele groazei
Pensionari mutați în cearșaf dintr-un cămin din Pipera, închis după o anchetă a Știrilor PRO TV. Erau înfometați și însetați

- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv;

- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ajutor de la Guvern pentru pensionari, în octombrie 2023: totul despre banii pe care îi vor primi cei cu pensii mici
Ajutor de la Guvern pentru pensionari, în octombrie 2023: totul despre banii pe care îi vor primi cei cu pensii mici

Pensionarii care au venituri mici beneficiază în acest an de două tranșe de ajutor financiar. Sumele pot varia între 600 și 1.000 de lei, în funcție de veniturile fiecărui pensionar.

Pensionari mutați în cearșaf dintr-un cămin din Pipera, închis după o anchetă a Știrilor PRO TV. Erau înfometați și însetați
Pensionari mutați în cearșaf dintr-un cămin din Pipera, închis după o anchetă a Știrilor PRO TV. Erau înfometați și însetați

De la o zi la alta ies la iveală noi orori petrecute căminele de bătrâni. Vinovații încearcă acum disperați să-și ascundă urmele, de teama controalelor.  

Punctele termice din marile orașe au devenit centre medicale, cluburi pentru pensionari sau tineri, sau biserici
Punctele termice din marile orașe au devenit centre medicale, cluburi pentru pensionari sau tineri, sau biserici

Punctele termice din marile orașe și-au schimbat destinația și au devenit, în funcție de nevoi, centre medicale, cluburi pentru pensionari sau tineri, ori chiar biserici.

De ce acte ai nevoie pentru pensie socială. Ce pensionari beneficiază de indemnizație socială
De ce acte ai nevoie pentru pensie socială. Ce pensionari beneficiază de indemnizație socială

În 2023, pensia socială, un venit de bază oferit de stat persoanelor cu venituri mici sau fără venituri, care au o contribuție mai mică de 15 ani, a crescut.

Ce sunt pensiile speciale, cum se calculează și câți români beneficiază de ele
Ce sunt pensiile speciale, cum se calculează și câți români beneficiază de ele

Pensiile speciale sunt acele venituri lunare care se acordă unui anumit grup de pensionari, cum ar fi foștii angajați din domeniul militar, magistrații, angajații serviciilor de informații, polițiștii și diplomații.  

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.