Bugetarii români, revoltați de ”propaganda” care spune că sunt prea mulți: ”Campanie agresivă”. Datele oficiale îi contrazic

bugetar
Shutterstock

Reprezentanții sindicali ai bugetarilor spun că sunt victimele unei ”propagande” care răspândește ideea că sunt supradimensionați și cer să fie angajați și mai mulți. Cifrele pe care le prezintă în sprijinul lor sunt însă contrazise de cele oficiale.

Salariaţii din istraţia publică reclamă ceea ce ei numesc „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat”, ei susţinând că în realitate România are un bugetar la 18 locuitori, de trei ori mai puţin decât ţări precum Suedia şi Danemarca.

În acest context, angajaţii din istraţie solicită „creşterea numărului de angajaţi pentru reducerea sarcinilor”, dar şi „recunoaşterea contribuţiei sectorului bugetar la funcţionarea statului şi a mediului privat”.

Cifrele prezentate însă de reprezentanții bugetarilor în sprijinul afirmațiilor lor sunt însă contrazise de ultimele date oficiale publicate de Ministerul Finanțelor.

Numărul exact al bugetarilor din România poapte fi consultat AICI sau în documentul atașat la finalul acestui articol. 

Citește și
oameni pe strada
Noua lege a salarizării îi va lovi pe bugetari. „Vor fi natural plecări din sectorul public”

„Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) denunţă ferm campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat şi ar consuma resurse excesive. Această propagandă are drept scop justificarea unor măsuri distructive, cum ar fi reducerea numărului de angajaţi din istraţia publică, şi foloseşte în mod parşiv conceptul de digitalizare ca pretext”, transmit sindicaliştii printr-un comunicat dat publicităţii vineri dimineaţă.

FNSA: ”România are cel mai subdimensionat sector bugetar din Uniunea Europeană”

FNSA susţine, în documentul citat, că, în realitate, România are un bugetar la 18 locuitori, de trei ori mai puţin decât ţări precum Suedia şi Danemarca şi că „realitatea pe bază de date” este aceea că „România are cel mai subdimensionat sector bugetar din Uniunea Europeană”.

”Cifrele reale contrazic categoric naraţiunile false. Raportul dintre numărul de salariaţi din istraţia publică şi populaţia deservită plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană: un angajat din istraţia publică, ordine publică şi apărare şi asigurări sociale din România deserveşte, în medie, 53 de locuitori, cel mai mare raport din Europa. În contrast, Germania are un raport de 1 la 29, iar Suedia de doar 1 la 21! La nivel global al bugetarilor, România are un raport de 1 bugetar la 18 locuitori, în timp ce ţări precum Suedia şi Danemarca au 1 bugetar la 6 locuitori. Această subdimensionare severă generează supraîncărcare extremă a angajaţilor, afectând direct calitatea serviciilor publice şi generează ineficienţă”, mai susţin funcţionarii din amdinistraţie.

Cifrele oficiale la zi prezentate de Ministerul Finanțelor îi contrazic însă pe sindicaliștii din FNSA. Astfel, România avea în septembrie un total de 1.266.808 salariați bugetari, din care 799.932 în istrația publică centrală și 466.876 în istrația publică locală.

Or, raportat la o populație a României de 19.000.000 de locuitor, rezultă un bugetar la aproape 15 locuitori și nu la 18 locuitori, așa cum spune FNSA.

FNSA cere să fie angajați și mai mulți bugetari

Sindicaliștii solicită ”încetarea răspândirii minciunilor care denigrează salariaţii bugetari şi promovarea unor soluţii reale”, enumerând, în acest sens, ca primă soluţie, „creşterea numărului de angajaţi pentru reducerea sarcinilor”, urmată de „digitalizarea responsabilă, utilizată pentru eficienţă, nu pentru reduceri de personal” şi „recunoaşterea contribuţiei sectorului bugetar la funcţionarea statului şi a mediului privat”.

Angajaţii din istraţia publică reclamă totodată „utilizarea abuzivă a ideii de digitalizare ca justificare pentru reducerea personalului”.

„În loc să fie văzută ca o unealtă pentru eficientizarea muncii şi îmbunătăţirea serviciilor publice, digitalizarea este folosită drept pretext pentru eliminarea angajaţilor, ignorând complet scopul real al acestui proces. Statele europene dezvoltate, unde digitalizarea este avansată, nu au redus numărul de angajaţi din sectorul bugetar, ci, dimpotrivă, au consolidat aparatul istrativ pentru a gestiona mai bine volumul de informaţii şi nevoile populaţiei. În România, însă, persoane fără competenţe reale în gestionarea digitalizării promovează o viziune dezastruoasă, în care implementarea tehnologiei devine o scuză pentru reduceri de personal, aspect ce va produce, inevitabil, degradarea continua a serviciilor publice”, mai arată documentul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Câți bugetari sunt, de fapt, în România. Cifrele oficiale sunt surprinzătoare
Câți bugetari sunt, de fapt, în România. Cifrele oficiale sunt surprinzătoare

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în septembrie 2024, de 1.266.808, cu 1.413 mai puţine comparativ cu luna anterioară, peste 63% dintre acestea fiind în istraţia publică centrală.

Noua lege a salarizării îi va lovi pe bugetari. „Vor fi natural plecări din sectorul public”
Noua lege a salarizării îi va lovi pe bugetari. „Vor fi natural plecări din sectorul public”

Viitorii ani nu se anunță grozavi pentru bugetari, după ce Guvernul și-a propus să frâneze cheltuielile cu personalul.

După cea mai mare creștere din ultimele decenii, salariile bugetare aproape îngheață în 2025. Ce va urma
După cea mai mare creștere din ultimele decenii, salariile bugetare aproape îngheață în 2025. Ce va urma

Guvernul a programat o creștere a salariilor la bugetari de numai 3% în 2025, ceea ce înseamnă aproape o înghețare față de măririle de 24% din acest an.

 

Care sunt cei mai bine plătiți angajați din România. Cel mai mult câștigă cei din istrație publică și apărare
Care sunt cei mai bine plătiți angajați din România. Cel mai mult câștigă cei din istrație publică și apărare

Deși politicienii se laudă de multă vreme că reduc aparatul de stat, România a ajuns să aibă cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă.

Guvernul a mai inventat niște posturi de bugetari. Salarii de 13.000 lei și sporuri de 30%. Cu ce se ocupă
Guvernul a mai inventat niște posturi de bugetari. Salarii de 13.000 lei și sporuri de 30%. Cu ce se ocupă

Guvernul a înființat o nouă structură istrativă, menită să asigure ”buna guvernanță” din reforma instituită prin PNRR. Executivul va angaja în noua instituție 50 de bugetari, cu salarii care ajung la 13.000 lei/lună, plus sporuri de 30%.  

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.