Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România

×
Codul embed a fost copiat

La jumătatea lui decembrie, când încă nu a dat gerul, vaccinul gripal lipsește din cabinetele medicilor de familie și din farmacii.

Pentru categoriile considerate cu risc mare de îmbolnăvire, există în depozite în jur de 200 de mii de doze, însă ceilalți români care vor să se imunizeze nu au cum. Farmaciștii spun că ei au cerut doze suplimentare, dar n-au au mai primit de la distribuitori. Asta în condiţiile în care a fost anunţat oficial primul deces din cauza gripei.

În Bucureşti, doctorii de familie spun că au rămas fără ser. Ministerul a comandat mai puţin de 80% din necesarul cerut. Pe de altă parte, în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică mai erau săptămâna trecută 4 mii de doze, spun autorităţile din sănătate.

Primesc gratuit vaccinul gripal doar persoanele considerate în categoriile cu risc mare de îmbolnăvire, cei peste 65 de ani, adulţi şi copii cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare şi boli metabolice, persoanele instituţionalizate, personalul medical şi femeile gravide.

Toţi ceilalți ar trebui să-l cumpere din farmacii însă dozele s-au epuizat rapid. Pe lângă vaccinul injectabil, de anul acesta se poate istra și cel intranazal. Dar şi aici sunt probleme.

Citește și
antibiotice
România, pe locul 3 în Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Avertismentul specialiștilor

Cu greu se mai găsește în farmacii și vaccinul gripal intranazal recomandat celor sub 18 ani. Are tot 4 tulpini ca și cel injectabil, însă conține virus viu atenuat. Este important de știut că la prima vaccinare antigripală trebuie istrate 2 doze așa că părinții care aleg varianta serului intranazat trebuie să plătească pe el peste 200 de lei"

Medicii au anunţat oficial şi primul deces cauzat în mod direct de gripă. Un bărbat de 54 de ani din Dâmboviţa, nevaccinat, care avea şi alte probleme de sănătate.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist: “'sezonul va fi probabil până la 1 aprilie ca şi în alţi ani, deci cu siguranţă trebuie să ne vaccinăm. Undeva între 7-14 zile este intervalul de timp de când m-am vaccinat şi până am anticorpii protectori, cu siguranţă e important să o facem cât mai repede''

Aşadar, fie insistaţi ca medicul de familie să-l ceară de la DSP, fie luaţi farmaciile la rând.

Oana Grigore, purtător de cuvânt Ministerul Sănătăţii: ''Până acum s-au vaccinat peste 1,3 milioane de oameni. Mai sunt 200 de mii de doze care pot fi redistribuite intre judete''

Pentru a ţine gripa la distanță respectați regulile de igienă: spălați va pe mâini cu apă și săpun, purtați masca de unică folosință şi stați cât mai departe de cei deja bolnavi.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița
Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița

Un bărbat de 54 de ani, din Dâmboviţa, diagnosticat cu gripă şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a murit, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa.

România, pe locul 3 în Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Avertismentul specialiștilor
România, pe locul 3 în Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Avertismentul specialiștilor

În vremurile noastre, bacteriile multi-rezistente ucid mai mulți oameni decât gripa, tuberculoza și HIV-SIDA la un loc.

De ce este total greșit ca răceala și gripa să fie tratate cu antibiotice. Efectele grave
De ce este total greșit ca răceala și gripa să fie tratate cu antibiotice. Efectele grave

Mai mult de jumătate dintre antibioticele vândute în România sunt luate fără motiv. Pe de-o parte, pacienții se tratează fără a cere părerea specialiștilor, iar pe de alta unii medici le prescriu, deși nu sunt necesare.

Speriați de decesele de anul trecut, românii au epuizat stocul de vaccin gripal
Speriați de decesele de anul trecut, românii au epuizat stocul de vaccin gripal

Vremea rece vine la pachet cu tot soiul de neplăceri. A sporit numărul infecţiilor respiratorii, pentru care românii cer ajutorul doctorilor.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.