Studiu: Peste jumătate dintre persoanele cu afecţiuni autoimune suferă de depresie, anxietate

depresie
Shutterstock

Mai mult de jumătate dintre pacienţii cu boli autoimune suferă de depresie şi anxietate, dar majoritatea nu sunt niciodată întrebaţi despre sănătatea lor mintală, arată un nou studiu care a inclus peste 1.800 de pacienţi.

Cercetătorii britanici au descoperit că mai mult de jumătate au raportat rar sau niciodată simptomele lor de sănătate mintală medicului. Acest lucru ar putea însemna că problemele de sănătate mintală şi simptomele neurologice pe care pacienţii cu boli autoimune le au sunt mult mai multe decât a fost raportat până în prezent.

„Nivelul scăzut de raportare pe care l-am identificat este o preocupare majoră, deoarece problemele cu sănătatea mintală, oboseala şi cogniţia pot schimba viaţa şi, uneori, pot pune viaţa acestor persoane în pericol”, a declarat dr. Melanie Sloan coautorul studiului, medic la departamentul de sănătate publică şi asistenţă medicală primară al Universităţii Cambridge.

Un alt autor al studiului a mărturisit că cifrele sunt „surprinzătoare”. „Ştim de ceva vreme că a avea o boală autoimună sistemică poate afecta negativ sănătatea mintală, dar acest studiu prezintă o imagine uluitoare a amplorii şi impactului acestor simptome”, a spus dr. Tom Pollak, de la Institutul de Psihiatrie, Psihologie şi Neuroscience la King’s College din Londra.

„Toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii cu aceşti pacienţi ar trebui să întrebe în mod obişnuit despre bunăstarea mintală, iar pacienţii ar trebui sprijiniţi să vorbească fără teamă de judecată. Niciun pacient nu ar trebui să sufere în tăcere”, a adăugat Pollak.
Pentru studiu, cercetătorii au chestionat 1.853 de pacienţi cu boli reumatismale autoimune, cum ar fi lupusul şi artrita reumatoidă. Au fost întrebaţi despre simptomele neurologice şi psihiatrice. De asemenea, cercetătorii au chestionat aproape 300 de medici, majoritatea reumatologi, psihiatri şi neurologi, şi au intervievat 113 pacienţi şi medici.

Citește și
Bărbat cu barbă
Cât de periculoși sunt microbii din barbă. Ce spun studiile

Cercetătorii i-au întrebat despre oboseală, halucinaţii, anxietate şi depresie. Ei au descoperit că 55% dintre pacienţi au experimentat depresie, 57% au experimentat anxietate, 89% au experimentat oboseală severă şi 70% au experimentat disfuncţie cognitivă, adică probleme cu gândirea şi memoria.

Cifrele rezultate din studiu au fost mult mai mari decât estimările medicilor. De exemplu, de trei ori mai mulţi pacienţi cu lupus au raportat că au gânduri suicidare în comparaţie cu estimarea medicilor (47% faţă de 15%). Medicii au fost adesea surprinşi şi îngrijoraţi de frecvenţa şi gama de simptome raportate de pacienţi cercetătorilor.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că pacienţii au fost adesea reticenţi în a raporta probleme de sănătate mintală, temându-se că ar putea fi stigmatizaţi. Pacienţii au spus că şi atunci când şi-au împărtăşit simptomele de sănătate mintală, adesea nu au fost documentaţi cu acurateţe.

Un pacient a spus: „Mă simt vinovat şi inutil, precum şi deprimat. Nu mă simt deloc susţinut, înţeles, ascultat sau plin de speranţă. Este îngrozitor să trăieşti aşa… fără speranţă”.

Sloan a este de părere că este important să fie identificate aceste probleme nerostite. „Doar angajând pe deplin pacienţii în îngrijirea sănătăţii şi cerându-le părerile lor, vom putea determina amploarea acestor simptome adesea ascunse şi vom ajuta pacienţii să obţină înţelegerea, sprijinul şi tratamentul de care au nevoie”, a spus Sloan, potrivit unui comunicat al Universităţii Cambridge.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cât de periculoși sunt microbii din barbă. Ce spun studiile
Cât de periculoși sunt microbii din barbă. Ce spun studiile

De câțiva ani, barba e în mare vogă. Însă bărbile au fost mereu privite cu suspiciune: când au fost considerate elegante, când au fost privite cu dispreț, ca fiind murdare.

Tratamente ţintite pentru bolnavii oncologici. Se extinde subprogramul naţional de testare genetică
Tratamente ţintite pentru bolnavii oncologici. Se extinde subprogramul naţional de testare genetică

Subprogramul național de testare genetică pentru pacienții oncologici va fi extins și va include noi tipuri de tumori maligne. Măsura vizează tratamente personalizate și va permite testarea a circa 7.300 de pacienți anual, anunță CNAS.

Analizele gratuite pentru cei de peste 40 de ani, care nu depind de bugetul casei de asigurări. Românii nu prea le fac
Analizele gratuite pentru cei de peste 40 de ani, care nu depind de bugetul casei de asigurări. Românii nu prea le fac

Deși statul le oferă analize gratuite celor trecuți de 40 de ani fără boli cronice, cu trimitere de la medicul de familie, puțini profită de această oportunitate.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.