Românii bolnavi grav nu găsesc medicamente. Statul le cere timp, deși mulți nu îl au

×
Codul embed a fost copiat

''Copilul dumneavoastră are nevoie de acest medicament, însă nu prea se găseşte la noi!'' sau ''Aceste fiole salvatoare sunt doar în strainatate''.

Asemenea vorbe sunt rostite adesea de medici, pentru că tratamentele lipsesc din spitale. Iar când e vorba de maladii necruţătoare, cum este cancerul, oamenii disperaţi ajung să-şi vândă lucruri din casă ori să facă împrumuturi la bănci sau pe la prieteni, ca să capete un dram de speranţă. Ce fac autorităţile? Cauta soluţii...

Băiatul lui Cătălin a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin în această vară. În schema de tratament are nevoie de un medicament care nu se găseşte acum în România. Cum viaţa copilului depinde de curele de chimioterapie, bărbatul l-a cumpărat din străinătate.

Cătălin Albu, tatăl lui Cătălin: ”Am rugat pe cineva să-l aducă. E foarte greu, nu avem ce să facem.

În alt spital, un tânăr de 15 ani are nevoie de un tratament care de asemenea lipseşte din România. O singură fiolă costă 77 de euro, iar pentru toată cură de tratament, sunt necesare 22. În total, peste 1600 de euro, pe care părinţii trebuie să îi plătească pe doctoriile aduse din străinătate, cu ajutorul cunoscuţilor care mai vin prin ţară.

Citește și
sange HIV
S-a infectat cu HIV la 2 ani, într-un spital românesc. Cum a fost discriminat apoi

Radu lucrează în Austria şi este unul dintre românii care fac treaba statului, adică le aduce bolnavilor tratamente din afară.

Radu Iftode: ''Lucrez în birou cu oameni din tot sud-estul Europei şi când aud ce fac, se uită la mine cu ochii mari. Niciunul nu mai face aşa ceva. Când e vorba să aduc un vaccin, e altceva, dar când se generalizează şi niciodată nu se găsesc medicamente, e grav. De 2 ani jumătate fac asta în fiecare weekend.''

Sute de medicamente de care depinde viaţa bolnavilor nu se găsesc în acest moment în spitale sau farmacii. Sitatia este cumplită, când vorbim de boli precum cancer, inumodeficiența sau leucemie.

435 de notificări de retragere a medicamentelor de pe piaţa din România sunt în acest moment în pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Unele sunt temporare, iar altele, definitive. Pentru cele mai multe, motivaţia este una comercială, adică preţul prea mic cu care se vând în România. Deşi sunt atât de multe, producătorii spun că numărul lor va continua să crească.

Aşadar, cea mai importantă cauză a lipsei medicamentelor este exportul paralel, o practică legală care le permite distribuitorilor să-şi vândă marfa în ţările în care obţin mai mulţi bani, chiar dacă bolnavii din România au de suferit. Doar că statul ar putea împiedica acest lucru, spune fostul ministru al Sănătăţii.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii: ''Se poate interzice exportul paralel până când se asigura necesarul în ţară. Există mecanismele create anul trecut.''

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii spune că unele dintre medicamente vor fi disponibile chiar de săptămâna viitoare, iar pentru altele se cauta soluţii. Din păcate, bolnavii nu au timp să aştepte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cum să vă feriți de anunțurile false care promovează produse
Cum să vă feriți de anunțurile false care promovează produse "minune"

Substanţe care te fac să slăbeşti 90 de kilograme în doar două luni, creme care vindecă reumatismul, măşti care ne scapă de dioptrii şi pastile care ne oferă în plus zeci de ani sănătoşi.

S-a infectat cu HIV la 2 ani, într-un spital românesc. Cum a fost discriminat apoi
S-a infectat cu HIV la 2 ani, într-un spital românesc. Cum a fost discriminat apoi

Am început un capitol mare, săptămâna trecută - cel al educaţiei sexuale. Şi nu putem să nu vorbim despre ce ne e frică cel mai mult cînd vine vorba de viaţă intimă - virusul HIV.

Suferinzii de imunodeficiență primară au rămas fără medicamente. Ministerul îi ajută cu promisiuni
Suferinzii de imunodeficiență primară au rămas fără medicamente. Ministerul îi ajută cu promisiuni

Am rămas fără medicamentele care ne ţin în viaţă şi nu ştim cât mai putem îndură. Strigătul de disperare este al pacienţilor care suferă de imunodeficiență primară, pentru care tratamentele sunt singura şansă de supravieţuire.

O farmacie la peste 4000 de locuitori, in mediul rural. Motivul pentru care operatorii nu vor sa deschida farmacii in sate
O farmacie la peste 4000 de locuitori, in mediul rural. Motivul pentru care operatorii nu vor sa deschida farmacii in sate

In Romania cine nu locuieste la oras si se imbolnaveste, se poate considera condamnat la suferinta sau mai rau, la moarte. Pe langa lipsa spitalelor, cei care stau in sate mici isi gasesc tot mai greu medicamentele.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.