România primește peste 25000 de doze de Remdesivir, cea mai mare cantitate după Spania

×
Codul embed a fost copiat

România va beneficia de o cantitate de 25157 flacoane Veklury (Remdesivir), în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, medicamentele vor fi livrate în trei tranșe și vor fi folosite pentru tratarea pacienților cu COVID -19, ”eligibili”.

Astfel, în data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6026 flacoane de Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1200 ”pacienți eligibili”, respectiv 5 flacoane/pacient.

Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate dupa Spania.

Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10336 flacoane pentru aproximativ 2067 pacienti eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1759 pacienti eligibili.

Citește și
Numărul îmbolnăvirilor crește dramatic. România are doar câteva sute de doze din cel mai eficient medicament anti-Covid
Numărul îmbolnăvirilor crește dramatic. România are doar câteva sute de doze din cel mai eficient medicament anti-Covid

Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii și severe eligibile.

În data de 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.

Comisia Europeană va finanța contractul în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Record de pacienți bolnavi de Covid-19 internați la ATI. România a primit doar 600 de doze de Remdesivir
Record de pacienți bolnavi de Covid-19 internați la ATI. România a primit doar 600 de doze de Remdesivir

Mai îngrijorător decât cele peste 1.300 de cazuri noi de Covid-19 este faptul că, pentru prima dată, avem mai mult de 400 de pacienți în stare gravă, internați la ATI.

Numărul îmbolnăvirilor crește dramatic. România are doar câteva sute de doze din cel mai eficient medicament anti-Covid
Numărul îmbolnăvirilor crește dramatic. România are doar câteva sute de doze din cel mai eficient medicament anti-Covid

România a depășit joi pragul de 1.300 de cazuri noi de Covid-19 confirmate în 24 de ore. Și, mai grav, pentru prima dată sunt peste 400 de pacienți în stare gravă, internați la ATI.

Contractul semnat de Comisia Europeană prin care România are acces la tratament pentru Covid-19
Contractul semnat de Comisia Europeană prin care România are acces la tratament pentru Covid-19

Comisia Europeană a semnat marţi un contract cu Gilead, companie farmaceutică, pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir, transmite instituţia într-un comunicat de presă.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică

Peste jumătate dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte mai degrabă implicat în viaţa publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.