Surse: Ce prevede noul proiect de lege al lui Rafila, privind certificatul ”verde” Covid-19

Alexandru Rafila
Agerpres

Noul proiect de Lege privind certificatul ”verde” Covid-19 la locul de muncă, inițiat sub coordonarea ministrului Sănătății Alexandru Rafila, este aproape de finalizare, urmând să fie depus în Parlament.

Astfel, potrivit unor surse oficiale, acest certificat ”verde” nu va fi unul permanent, ci va intra în vigoare doar când media cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19 va fi de cel puțin 1,5 la nivel național, timp de trei săptămâni, consecutiv.

De asemenea, conform proiectului de lege, acest certificat ”verde” de vaccinare încetează în termen de 72 de ore de la data constatării îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

a) scădere timp de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri la nivel national;

b) incidența cumulată pe ultimele 14 zile la nivel național este mai mică de 1 la mie.

Citește și
O badantă româncă a bătut bătrânii de care avea grijă și polițiștii care au intervenit. Cine a reușit să o imobilizeze
Prima persoană amendată la Roma pentru lipsa certificatului verde în autobuz este un român: Jur că în trei zile mă vaccinez

Nu în ultimul rând, proiectul ministrului Rafila pentru certificatul Covid-19 prevede că statul plătește angajaților 11 teste pe lună.

Fiecare angajat (...) beneficiază de maximum 11 testări antigen rapide/lună, pe perioada existenţei obligaţiei angajatorului de a solicita certificatul XXXX din sumele alocate de la bugetul de stat, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi” - se arată în schița proiectului de lege, conform surselor citate.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute de acest proiect de lege, de către angajator, se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

De asemenea, trebuie precizat faptul că angajatorul poate aplica suspendarea, nu încetarea, contractului de muncă.

Acest certificat ”verde” Covid-19 ar putea fi emis în următoarele situații:

a) Pentru persoanele vaccinate cu prima doză din oricare dintre vaccinurile autorizate și care au schemă din două doze, cu valabilitate până la dată programării pentru efectuarea celei de-a două doze, inclusiv.

b) Pentru persoanele vaccinate cu ambele doze cu unul dintre vaccinurile care au schemă din două doze, respectiv după vaccinarea cu doză unică pentru vaccinurile care au schemă din 1 doză, cu valabilitate 30 iunie 2022

c) Pentru persoanele infectate cu SARS-COV 2, dovedită prin existența în platforma CoronaForms, cu valabilitate de 180 de zile.

d) Pentru persoanele testate cu test antigen rapid, cu valabilitate de 48 de ore

e) Pentru persoanele testate cu test NAAT/PCR, cu valabilitate de 72 de ore.

Anterior, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit (miercuri), într-o emisiune televizată, despre criteriile de introducere a certificatului verde COVID. El a explicat principiile care vor sta la baza introducerii obligativității noului certificat COVID: creștere de trei săptămâni cu un indice de 1,5.

O să fie tot un certificat electronic pentru că nu avem cum să-l validăm în alt mod. Principiul este următorul: este un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice. De ce acest indice? Pentru că în vară începând cu data de 5 iulie am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni. Probabil că un astfel de document, probabil, trebuia introdus în luna august şi probabil că în relativ scurt timp am fi renunţat la el pentru că nu mai aveam situaţia nu mai aveam decesele. Din păcate, atunci filozofia a fost puţin diferită şi în perioadă de creștere (n.r cazuri infectări) s-au introdus relaxări”, a spus Rafila la Antena 3.

Rafila: „Starea asta de alertă prelungită nu a făcut bine”

Noi am introdus un anumit tip de relaxări într-o perioadă de scădere la nivelul secțiilor şi spitalelor ATI, iar când vom avea o creștere trei săptămâni consecutive vom apela la acest document. În momentul când avem o perioada de descreștere care nu e condiționată de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită de o anumită incidentă cumulată la 14 zile. Deci e clar că nu trebuie să aștepți să ai multe cazuri sau probleme serioase, e bine să acționezi din timp şi atunci nu ajungi într-o situaţie gravă. Eu cred că din punct de vedere psihologic, starea asta de alertă prelungită nu a făcut bine pentru că lumea nici măcar nu avea o speranță”, a adăugat ministrul Sănătății.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută despre iniţierea unui nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ciucă: S-a luat în discuţie să se iniţieze un nou proiect cu privire la certificatul COVID
Ciucă: S-a luat în discuţie să se iniţieze un nou proiect cu privire la certificatul COVID

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută despre iniţierea unui nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID.

Prima persoană amendată la Roma pentru lipsa certificatului verde în autobuz este un român: Jur că în trei zile mă vaccinez
Prima persoană amendată la Roma pentru lipsa certificatului verde în autobuz este un român: Jur că în trei zile mă vaccinez

Prima persoană amendată la Roma pentru că nu avea certificatul verde într-un autobuz este un român.

În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar
În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar

În tot acest timp, președinta Comisiei Europene, Ursula Von de Leyen, este de părere că statele membre ar trebui să discute despre vaccinarea obligatorie.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.