Tătaru, despre studiul care va arăta gradul de răspândire a COVID-19: Nu putem vorbi de o imunizare a României

Tătaru, despre starea de urgență: ”Dacă unii vor cu tot dinadinsul”. Care este cel mai negru scenariu
Inquam/ Virgil Simonescu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, vineri seară, că s-au recoltat seruri individuale de la 12.800 de persoane, în cadrul studiului de seroprevalenţă prin care se va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV-2.

S-au procesat până acum 7.99% dintre probe, 303 fiind pozitive. Tătaru anunţă că rata de infectare – în acest moment al studiului – este de 3,86%, ”mică pentru a putea vorbi de o imunizare a României”.

”Până în acest moment avem 12.800 de recoltări de seruri individuale, din care s-a lucrat în jur de 7.99% din acestea, 303 erau pozitive”, a anunţat, vineri seară, la un post de televiziune, ministrul Nelu Tătaru, vorbind despre studiul de seroprevalenţă, potrivit News.ro.

Noi suntem la 3,86% rată. Am avut cazuri la donatorii de plasmă care nu aveau anticorpi. Nu avem vaccin pentru aceasta, dar avem vaccin pentru alte boli şi ar trebui să îl facem. Pentru a nu avea o concordanţă de patologii, încurajăm vaccinarea antigripală. Avem aproape 3 milioane de vaccinuri, urmând să achiziţionăm pentru grupe de risc”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Cum este efectuat studiul

 

Citește și
coronavirus
Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății

Studiul de seroprevalenţă prin care se va stabili gradul de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României se desfăşoară în perioada iunie-septembrie, fiind coordonat tehnic de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Studiul se face pe seruri reziduale, colectate de la persoane din toate categoriile de vârstă care s-au przentat în această perioadă pentru recoltare de analize la laboratoare din fiecare judeţ şi care au fost selectate cu pas de eşantionare.

"Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecţie a sănătăţii populaţiei. Institutul Naţional de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra şi va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un numar de 29.019 de seruri reziduale urmează să fie colectate şi investigate. În acest sens, vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziţia de kituri, reactivi etc”, a anunţat Nelu Tătaru, la începutul lunii iunie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Nelu Tătaru: Reluarea activității în școală poate fi gestionată dacă se respectă măsurile impuse
Nelu Tătaru: Reluarea activității în școală poate fi gestionată dacă se respectă măsurile impuse

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că poate fi gestionată reluarea activităţii în şcoală, dacă se respectă măsurile care au fost impuse.

Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății
Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că persoanele cu simptomatologie specifică noului coronavirus care se vor prezenta la vot la alegerile locale vor avea un circuit separat şi o cabină "dedicată".

Medicii români analizează noi tulpini de COVID-19, după ce au fost raportate mai multe reinfectări
Medicii români analizează noi tulpini de COVID-19, după ce au fost raportate mai multe reinfectări

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Ploieşti, că la nivelul ţării există "câteva" cazuri de reinfectare cu noul coronavirus, care în acest moment sunt studiate de specialişti.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.