Muncitori din fabrici, rechemați la lucru pentru a face viziere de protecție pentru personalul medical

×
Codul embed a fost copiat

Sute de tineri se strâng în ateliere, unde produc viziere de protecție necesare medicilor, asistenților și echipajelor SMURD care iau cu pacienții suspecți de COVID-19.

Ideea, pornită din București, s-a extins în întreaga țară, iar acum vizierele se produc chiar și în fabrici care și-au chemat de acasă angajații.

Totul a fost posibil datorită donațiilor și a muncii voluntare, a celor care au înțeles că lupta cu această boală se poate duce numai cu echipamente de protecţie potrivite.

49 de ateliere din țară au fost transformate ad-hoc în mici făbricuțe de viziere de protecție necesare celor aflați în prima linie a lupei cu coronavirusul. Ideea de a produce aceste echipamente s-a născut la București dar, în numai o săptămâna, inițiativa s-a extins în toată țară.

Vlad Măcelaru, coordonator unui atelier: „În prima zi am produs 136 de viziere. După care ni s-au alăturat centre locale, am sunat prieteni care știam că mai au ateliere, lasere CNC și așa mai departe. Ne-am dat seama că putem să creăm o rețea. Până în momentul de față am livrat deja peste 3.500 de viziere în toată țara. Sunt deja 49 de ateliere în țară care produc, undeva la 500 de voluntari mobilizați și, cu ajutorul partenerilor, o să producem niște zeci de mii în săptămâna asta”.

Citește și
Florin Cîțu critică dur PSD în contextul pandemiei de coronavirus
Românii, păsuiți 9 luni cu ratele la bancă. OUG se adoptă astăzi

Vizierele produse de voluntarii din toată țara au ajuns mai ales în spitale. 3.000 de medici poartă acum acest riu care, alături de mască, ochelari și combinezon, formează scutul vital în lupta cu coronavirusul. Printre primii utilizatori sunt medicii și asistenții de familie din județul Brașov.

Ana Setacova, patronatul medicilor de familie: „Medicii de familie pot deveni din victime, vectori de răspândire iar asta înseamnă 20-30 de pacienți pe zi. Această vizieră și orice echipament de protecție de care beneficiem ne protejează nu numai pe noi, ca medici, dar și pe pacienții noștri”.

Sfătuiți de medici, voluntarii au simplificat modelul de vizieră, așa încât să poată fi produs cât mai repede. Asamblarea o face chiar medicul, asistentul sau pompierul, când primește kitul. Dispozitivul are avantajul că poate fi dezinfectat și folosit de mai multe ori, fără niciun risc.

Mihai Toma, inițiatorul acțiunii: „Sunt două bucăți de pet, bentița se introduce prin vizieră, sunt și niște cleme de ajustare. Iar viziera este gata de a fi folosită, are prindere la spate, în 5 secunde e gata de folosire. Doctorii au testat cu cloramină și alcool pentru decontaminare”.

Cererea uriașă a determinat lărgirea producției la scară industrială. Astfel, două fabrici mari din țară și-au rechemat angajații la lucru și s-au apucat de treaba. 20.000 de viziere urmează să plece în zilele următoare către spitale, SMURD, poliție și jandarmerie.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. Șase decese anunțate astăzi, bilanțul total ajunge la 23 de morți
Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. Șase decese anunțate astăzi, bilanțul total ajunge la 23 de morți

Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. De la zi la zi, primim tot mai multe veşti rele. Autorităţile confirmă deja 22 decese, dar şi 1.029 cazuri de infectare.

Românii, păsuiți 9 luni cu ratele la bancă. OUG se adoptă astăzi
Românii, păsuiți 9 luni cu ratele la bancă. OUG se adoptă astăzi

Românii vor putea cere amânarea plăţii ratelor cu până la nouă luni, adică până la finele anului, şi - atenţie! - fără să li se perceapă costuri suplimentare.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.