Maraton pentru salvarea a patru bărbaţi dependenţi de dializă, la Iaşi

×
Codul embed a fost copiat

În 24 de ore, o echipă medicală de la Spitalul Parhon a făcut tot atâtea transplanturi de rinichi. 25 de oameni au tras din răsputeri pentru că suferinzii să primească o nouă șansă la viață.

O echipa formată din 25 de medici și asistenți a început pregătirile încă de sâmbătă. În București a fost identificat un donator în moarte cerebrală de la care s-au recoltat rinichii. Doi bărbați din Iași, unul în vârstă de 26 de ani şi altul de 45 au fost beneficiarii.

Dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Dr. C. I. Parhon Iaşi: "Făceau dializă din 2018 ambii bărbaţi care erau pe lista de aşteptare a centrului nostru şi care au fost transplantaţi în curusul nopţii precedente. Mulţumim pe de o parte familiei donatorilor, acest gest de umanitate dă o şansă enormă acestor pacienţi să-şi reia o viaţă normală şi în al doilea rând mulţumim echipei care s-a mobilizat extraordinar."

Au trecut doar câteva ore, iar medicii au intrat din nou în sala de operație. De data aceasta, rinichii au venit de la un donator din Oradea - la fel, în moarte cerebală. Alți doi bărbaţi din judeţ, cu afecțiuni grave, i-au primit. Unul, în vârstă de 36 de ani, care face dializă de trei. Și altul, de 56 de ani care venea de trei ori pe săptămână la spital, pentru dializă.

Prof. dr. Adrian Covic, coordinatorul compartimentului de transplant renal Spital Dr. C. I. Parhon Iaşi: "Un efort absolut colosal al echipei de chirurgi, au operat până în toiul nopţii, au plecat acasă şi în cursul acestei dimineți s-au apucat de al doilea transplant. Pot spune că prima pereche este bine, complet detubți, urinează sunt într-o situaţie foarte bună. A doua, aşteptam să iasă din sală, deocamdată semnele sunt bune. Suntem obosiţi, dar fericiţi."

Citește și
Azil
Focar de Covid-19 la un azil de bătrâni din Mureș. O persoană a murit

Cele patru intervenţii chirurgicale s-au realizat în condiții stricte. Tot personalul implicat şi potenţialii primitori, în total 34 de persoane au fost testate de urgenţă, în cadrul laboratorului pus la dispoziţie de UMF Iaşi, pentru Covid-19. Rezultatele au fost negative.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Coronavirusul face ravagii în căminele de bătrâni din țară.
Coronavirusul face ravagii în căminele de bătrâni din țară. "S-au respectat protocoalele?"

Căminele pentru vârstnici sunt extrem de vulnerabile în fața noului coronavirus. O demonstrează focare din toată țara, identificate până acum de autorități.

Focar de Covid-19 la un azil de bătrâni din Mureș. O persoană a murit
Focar de Covid-19 la un azil de bătrâni din Mureș. O persoană a murit

Un bărbat s-a stins deja, iar 16 persoane - pacienți și îngrijitori - s-au îmbolnăvit de COVID-19 într-un alt azil pentru vârstnici, de această dată în Mureș.

Al treilea medic din Rusia care a căzut de la etajul spitalului, după ce s-a plâns de condițiile de muncă
Al treilea medic din Rusia care a căzut de la etajul spitalului, după ce s-a plâns de condițiile de muncă

Un al treilea medic a căzut de la fereastra unui spital din Rusia după ce a criticat condițiile din unitatea sanitară și s-a plâns că este obligat să lucreze deși a fost diagnosticat cu Covid-19, relatează The Moscow Times.

Evoluția pandemiei de COVID-19 pe glob. Situația României, în comparație cu statele lumii
Evoluția pandemiei de COVID-19 pe glob. Situația României, în comparație cu statele lumii

În România, până la data de 4 mai 2020, erau confirmate 13.512 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), cu 349 mai multe decât raportarea din ziua precedentă. De asemenea, numărul deceselor a urcat la 803.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.