Focar de Covid la un spital de psihiatrie din Buzău. 12 pacienţi au fost confirmaţi cu infecţie

COVID
Shutterstock

12 pacienţi internaţi la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, au fost confirmaţi cu infecţie cu coronavirus, autorităţile de sănătate publică declarând focar de COVID, scrie news.ro.

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, 12 pacienţi intrernaţi în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca au fost diagnosticaţi în aceste zile cu infecţie cu coronavirus, acesta fiind primul focar de acest timp înregistrat în judeţul Buzău în ultimele luni bune. 

Pacienţii care au afecţiuni psihice nu au prezentat simptome specifice bolii la internare, ci ulterior. Ei prezintă în special febră şi stare de slăbiciune. Cu toţii au fost transportaţi într-un pavilion care a funcţionat şi pe perioada pandemiei drept spaţiu în care erau trataţi bolnavii cu COVID. 

Urmare a acestei situaţii, autorităţile medicale au impus o serie de măsuri, specific perioadei de pandemie. Toate cadrele medicale din spital sunt obligate să poarte mască în timp ce aparţinătorii sunt supuşi unui triaj epidemiologic riguros iar numărul vizitatorilor a fost limitat. De asemenea, orice persoană care intră în spital este obligată să poarte mască şi halat de unică folosinţă. 

Conform reprezentanţilor DSP, în judeţul Buzău se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte infectările cu coronavirus. 

Citește și
Cercetători
Cercetătorii au început să caute mijloace de apărare în fața viitoarei pandemii: Boala X

La nivelul judetului Buzău in perioada 01.06.2023 – 22.08.2023 s-au înregistrat 105 cazuri si 2 decese, însă începând cu data de 16 august s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri. Astfel că ăn perioada 16.08-21.08.2023 au fost în un numr de 32 de cazuri – practic o treime din numărul cazurilor în în prima parte a verii. 

„Deși COVID – 19 nu mai reprezintă urgenţă de sănătate publică şi avînd în vedere faptul că SARS CoV 2 continuă să circule, fiind posibila apariţia unor noi variante, este necesară continuarea supravegherii epidemiologice. Astfel, DSP Buzău continuă atât supravegherea cât ţi monitorizarea evoluţiei epidemiologice a noului coronavirus”, au transmis reprezentanţii DSP Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
O femeie a crezut că are Covid, dar a avut un șoc când a primit diagnosticul. Totul a început de la o tuse
O femeie a crezut că are Covid, dar a avut un șoc când a primit diagnosticul. Totul a început de la o tuse

O femeie din West Midlands care și-a îngrijit mama bolnavă de Covid-19 a crezut că a contractat virusul după ce a început să tușească. Ulterior a aflat că nu aceasta este cauza și că mai are de trăit trei ani.

Cercetătorii au început să caute mijloace de apărare în fața viitoarei pandemii: Boala X
Cercetătorii au început să caute mijloace de apărare în fața viitoarei pandemii: Boala X

După doi ani de teroare planetară provocată de Covid, oamenii de știință au început deja să caute mijloace de apărare în fața viitoarei pandemii.

S-a aflat de ce unii s-au infectat cu Covid, dar fără niciun simptom. Doar 10% din oameni au așa ceva
S-a aflat de ce unii s-au infectat cu Covid, dar fără niciun simptom. Doar 10% din oameni au așa ceva

De când a început pandemia de COVID-19 unele persoane s-au infectat, dar fără să manifeste simptome.

Un bărbat obsedat de Covid a împărțit internetul în două după ce a luat o decizie drastică. ”Acesta este noul meu pat”
Un bărbat obsedat de Covid a împărțit internetul în două după ce a luat o decizie drastică. ”Acesta este noul meu pat”

Un australian a împărțit internetul în două după ce și-a instalat un cort în garajul său, ca măsură de precauție pentru a nu contracta covid, scrie LadBible.

Nu există dovezi clare că pandemia de Covid a început în laboratorul Wuhan, arată un raport al serviciilor secrete americane
Nu există dovezi clare că pandemia de Covid a început în laboratorul Wuhan, arată un raport al serviciilor secrete americane

Agenţiile de informaţii americane nu au găsit nicio dovadă directă că pandemia de Covid-19 a izbucnit dintr-un laborator chinez, se arată într-un raport declasificat, citat de BBC.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.