Doi tineri, salvaţi de la moarte de familia unei femei în stare gravă. "Eram disperat, plângeam"

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri de 37 şi 33 de ani cu grave afecţiuni renale au acum şansa la o viaţă normală, după ce au beneficiat de câte un transplant de rinichi.

Medicii din Iaşi au reuşit să facă o prelevare de organe, datorită gestului generos al familiei unei paciente de 44 de ani, intrată în moarte cerebrală. Rudele şi-au dat acordul pentru donare. Doctorii spun însă că pe liste aşteaptă alte sute de pacienţi şi că procesul în România decurge foarte anevoios.

Constantin, din judeţul Botoşani, are 37 de ani şi este unul din cei doi tineri salvat acum prin transplant renal.
De mai bine de 6 ani făcea dializa de trei ori pe săptămână. Aflat pe lista de aşteptare, a trecut de patru ori prin emoţiile testelor de compatibilitate. Abia a cincea oară a primit răspunsul cel bun, şi în sfârşit, spune că poate lua viaţa de la capăt.

Constantin Bezede, pacient: "Foarte greu a fost pentru mine. Nu ştiam ce e cu mine, eram disperat, plângeam. Eu nu ştiam ce înseamnă dializa, mă gândeam numai la moarte. Nu mi-am pierdut curajul, mai veneam şi încă de cinci ori. Acesta, al cincilea telefon pe care l-am primit, am zis că merg să fac nişte analize şi plec înapoi".

Al doilea rinichi a ajuns la un tânăr de 33 de ani din Iaşi.

Citește și
sinucis
Descoperirea macabră făcută de o femeie din Dâmbovița. Cum și-a găsit soțul

Ionuț Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Parhon Iaşi: "Numărul de transplant de la donator cadaveric este scăzut, poate mai scăzut din alte zone al României. Există un al bisericii pentru donare şi al societăţii".

Pacienţii vor sta încă două săptămâni în spital, pentru recuperare, iar medicii spun că intervenţiile chirurgicale au decurs foarte bine.

Constantin Bezede, pacient: "Aş vrea să îi mulțumesc familiei care a donat organele, au pierdut un membru şi este foarte dureros, dar în schimb au câştigat alţi membri. Dacă nu s-ar dona organele, nu ştiu, suntem foarte mulţi pacienţi care aşteaptă şi asta este o şansă".

De la începutul anului, la Iaşi au fost făcute doar 6 intervenţii de transplant de la donatori cadaverici.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Benzinărie atacată de clienţi, într-un sat din Iaşi. Cum s-a salvat vânzătorul
Benzinărie atacată de clienţi, într-un sat din Iaşi. Cum s-a salvat vânzătorul

Atac violent într-o benzinărie dintr-o comună din județul Iași.

Descoperirea macabră făcută de o femeie din Dâmbovița. Cum și-a găsit soțul
Descoperirea macabră făcută de o femeie din Dâmbovița. Cum și-a găsit soțul

Gest extrem în localitatea Valea Lungă, în judeţul Dâmboviţa. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost găsit fără suflare în gospodărie şi toate probele duc spre ipoteza sinuciderii.

Și-a ucis cu sălbăticie prietenul și i-a ascuns cadavrul în casă o săptămână
Și-a ucis cu sălbăticie prietenul și i-a ascuns cadavrul în casă o săptămână

Un bărbat de 48 de ani, din judeţul Iaşi, riscă să stea ani buni după gratii, după ce a comis o crimă teribilă.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.