Cseke Attila: „Valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei”

Cseke Attila
Agerpres

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns

El a precizat că trebuie găsite soluţii pentru numărul paturilor de la Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID să crească.

Cseke Attila a declarat, marţi, la Antena 3, că atunci când a preluat interimar mandatul de ministru al Sănătăţii erau 630 de paturi la ATI, iar acum sunt peste 1.000.

“Ceea ce trebuie să facem este accea de a asigura ca dinamica creşterii numărului de paturi ATI pe COVID din spitale nu este în urma dinamicii internărilor în spital, ci este în faţă dinamicii internărilor în spital. Până acum acest lucru am reuşit să-l asigurăm, dar categoric este nevoie de un efort susţinut al întregului sistem medical, indiferent de subordonarea spitalelor pentru că în aceste zece zile de mandat interimar pot să vorbesc de la 630 de internaţi şi paturi disponibile am ajuns la peste 1000 la ATI, dar în mod categoric nu este de ajuns. Trebuie să creştem încontinuu, drept urmare acel plan de rezilienţă care a fost întocmit de-a lungul a mai multor luni, care corespunde cu ceea ce şi-au asumat direcţiile de sănătate publică şi managerii de spitale l-am şi publicat astăzi pentru ca să fie extrem de clar pentru toată lumea fiecare spital unde trebuie să ajungă minim număerul de paturi ATI. Este vorba de 1522 de paturi pe care şi le-au însuşit managerii de spital şi DSP-urile. Şi am cerut astăzi în videoconferinţă foarte clar ca acest lucru să se facă în ritm susţinut”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, citat de news.ro.

El a precizat că e posibil să nu fie suficiente paturile avute la ATI în valul anterior al pandemiei.

Citește și
adela si radu
Radu Vâlcan și fiul său în vârstă de 2 luni au Covid-19. Primele declarații ale Adelei Popescu

“Este evident, că valul patru, aşa cum se prezintă până acum, este un val cu o tendinţă mai abruptă, mai bruscă, mai brutală decât au fost celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior, de 1612, să nu fie îndeajuns. Până atunci mai avem oricum. Important e ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească”, a precizat Cseke Attila.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Nelu Tătaru: Danemarca își face griji că românii și bulgarii ar putea să întrețină pandemia
Nelu Tătaru: Danemarca își face griji că românii și bulgarii ar putea să întrețină pandemia

Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că România tot numără paturile de ATI pentru bolnavii de coronavirus fără a face nimic pentru a nu umple aceste paturi.

Radu Vâlcan și fiul său în vârstă de 2 luni au Covid-19. Primele declarații ale Adelei Popescu
Radu Vâlcan și fiul său în vârstă de 2 luni au Covid-19. Primele declarații ale Adelei Popescu

Adela Popescu, aflată în carantină după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a anunțat, luni dimineață, că și Radu Vâlcan și fiul lor cel mic, Adrian, în vârstă de doar două luni, s-au îmbolnăvit de Covid-19.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.