Ce trebuie să mâncăm la o masă pentru ca senzația de foame să mai apară abia după 5 ore

foame

Micul dejun, prânzul şi cina trebuie să conţină, în mod obligatoriu, o sursă de proteine, iar după o masă care conţine proporţia corectă de alimente senzaţia de foame apare și după 5 ore, a explicat biologul şi consultantul în nutriţie Maria Martac.

Senzaţia de foame nu trebuie confundată cu cea de poftă, iar alimentele consumate la o masă sunt extrem de importante inclusiv în ceea ce priveşte momentul în care o persoană va resimţi din nou foamea. Maria Martac, biolog şi consultant în nutriţie, a explicat că sunt momente în care senzaţia de foame poate fi confundată cu pofta.

”Trebuie să vedem dacă este senzaţie de foame sau este poftă. Pentru că trebuie să ne gândim: mi-e foame? De ce mi-e foame? Ce am mâncat la ultima masă sau când a fost ultima masă? Păi a fost micul dejun la care am băut o cafea şi, nu ştiu, am luat un croissant. Aia n-a fost masă. Întotdeauna masa trebuie să conţină o proteină, indiferent că e mic dejun, prânz sau cină. Şi dacă noi mâncăm proteină şi cu legume, carbohidraţi lângă, ar trebui să fim sătui pentru minim trei ore, spre patru-cinci ore”, a afirmat Maria Martac.

Ea a arătat că există situaţii în care foamea este confundată cu setea.

”Dacă mai devreme de aceste trei-patru ore ne e foame, încercăm să bem un pahar cu apă, că poate ne e sete. Şi spunem că vrem să mâncăm de sete. De obicei suntem deshidrataţi. Centrul foamei şi centrul setei sunt unul lângă altul şi s-ar putea de sete, de fapt, să fie excitat centrul foamei. Deci e bine să încercăm să bem un pahar cu apă, poate chiar suntem deshidrataţi. Şi să vedem dacă este pur şi simplu foame sau am văzut ceva care ne-a făcut cu ochiul”, a explicat Martac.

Citește și
piata, cumparaturi, fructe, legume
Nu ne mai permitem să mâncăm roșii, castraveți și struguri. Alternativele mai ieftine, la mare căutare

Un adult ar trebui să consume trei mese și o gustare pe zi

Consultantul în nutriţie a mai spus că nu rare sunt cazurile în care oamenii mănâncă emoţional, de stres, de supărare sau pur şi simplu pentru că au de făcut un lucru care nu le place şi, ca să îl amâne fie şi pentru puţin timp, iau ceva de mâncare.

”Dacă am analizat şi am văzut că, de fapt, noi nu am mâncat şi acum ar fi prima noastră masă, e bine să facem pauză, să ne ducem să mâncăm ceva proteic. Când spun proteină, mă gândesc la ou, carne, brânzeturi, iaurt, chefir, deci lactate fermentate, evident, carne, peşte. După o astfel de masă, trei-patru ore ar trebui să nu mai avem grija mâncării, să nu ne mai fie foame”, a conchis specialistul în nutriţie.

Ea e de părere că un adult nu trebuie să consume trei mese şi două gustări, ci trei mese şi o gustare.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Suplimentul alimentar care reduce pofta de mâncare. Are efect anti-inflamator și crește masa musculară
Suplimentul alimentar care reduce pofta de mâncare. Are efect anti-inflamator și crește masa musculară

Senzația uriașă de foame poate fi scăzută cu Omega 3. Hormonii controlează senzațiile de foame și sațietate. Grelina este hormonul foamei. Leptina - hormonul, care ne spune să ne oprim din mâncat.

Nu ne mai permitem să mâncăm roșii, castraveți și struguri. Alternativele mai ieftine, la mare căutare
Nu ne mai permitem să mâncăm roșii, castraveți și struguri. Alternativele mai ieftine, la mare căutare

Cu un coș de alimente tot mai scump, ne-am schimbat și comportamentul la cumpărături. Renunțăm, de pildă, la roșii, ardei și castraveți și luăm carne și mai mulți cartofi. Țin mai bine de foame și costă mai puțin.

Ce este Omega-3. De ce este important să introducem acest nutrient în dietele de slăbit
Ce este Omega-3. De ce este important să introducem acest nutrient în dietele de slăbit

Doi hormoni controlează senzațiile de foame și sațietate. Grelina este hormonul foamei.

De ce e bine să ne fie foame dimineața. Alimentele recomandate de medic să le consumăm la micul dejun
De ce e bine să ne fie foame dimineața. Alimentele recomandate de medic să le consumăm la micul dejun

De ce să mâncăm dimineața? E cea mai simplă întrebare pe care o poate pune un copil. Dimineața, celulele sunt sensibile la insulină, adică vor lua ușor zahărul din sânge și-l vor duce în celule. Este combustibilul care ne ține în viață.

De ce fiecare jumătate de kilogram contează în lupta cu obezitatea. Care sunt hormonii care ne influențează greutatea
De ce fiecare jumătate de kilogram contează în lupta cu obezitatea. Care sunt hormonii care ne influențează greutatea

Peste 20 de hormoni, produși în tubul digestiv, dar și în grăsime, dau creierului informații despre foame și sațietate.  

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.