Care sunt beneficiile plânsului. Ce se întâmplă în organism atunci când ne dau lacrimile

×
Codul embed a fost copiat

Educați să fim puternici și bombardați zilnic cu vești dramatice, am ajuns să ne reprimăm emoțiile și să plângem tot mai puțin, iar asta ne afectează sănătatea, spun psihologii.

Plânsul aduce ușurare și ne ajută să ne echilibrăm, dar ne refuzăm asemenea manifestări. Cei care simt că au acumulat prea mult, învață să se descarce la terapie.

„Ești prea sensibilă” și „Faci pe victima”, sunt două dintre expresiile care au făcut-o pe Cristina să-și înghită lacrimile în studenție. Pe rețelele sociale vedea numai oameni fericiți și s-a străduit să fie asemenea lor. Până când totul a devenit prea mult pentru ea.

Cristina Dogaru: „Simțeam multă tensiune în corp, avem crize de fiere, migrene puternice. Am învațat să plâng în terapie”.

Și Ana Maria și-a ascuns multă vreme emoțiile, după ce a plecat din casa părinților și s-a trezit singură, în alt oraș. Acum este voluntar într-o asociație de servicii sociale și a înțeles că sunt momente în care plânsul este eliberator.

Citește și
gripa
INSP: Incidenţa infecţiilor respiratorii săptămâna trecută a depăşit nivelul mediu calculat. 14 decese cu virus gripal

Ana Maria Matache: „Așa mi s-a imprimat din familie”.

Costin Dămășaru, psiholog: „Într-un mediu profesional nu e indicat să plângem, asta transmite un mesaj eronat”.

Totuși, lacrimile vin cu beneficiile lor. În timpul unei reprize de plâns, în corpul nostru se eliberează substanțe precum oxitocina ori endorfinele, care ne îmbunătățesc starea de spirit.

Ce se poate întâmpla dacă ne ascudem emoțiile

Roxana Ioana Hosu, psiholog: „Atunci când emoția nu este externalizată poate să ducă de la insomii la răbufniri emoționale, la atacuri de panică, depresie”.

Oamenii ajung la psiholog ca să învețe să nu-și mai reprime emoțiile.

Adina Bereș, psihoterapeut: „Îl las să plângă după care îl rog să pună în cuvinte ce spune plânsul ăsta”.

Putem alege singuri locul și momentul potrivit pentru a ne exprima neputința, furia, ori tristețea.

Cum reușesc actorii să plângă la comandă

Actorii învață să plângă la comandă. Este un exercițiu greu, care presupune să se gândească la momentele triste din viața lor, și nu le iese întotdeauna.

Gabriel Spahiu, actor: „Găsești ceva ce te transpune atunci, în timpul ăla, și începi brusc să plângi”.

Actorul Gabriel Spahiu spune că asemenea tehnici sunt dăunatoare, pentru că ne obligă să rememorăm lucruri pe care vrem să le uităm.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Primul spital social din România se va deschide la Iași. Vor fi tratați bolnavii sărmani, care nu au asigurare
Primul spital social din România se va deschide la Iași. Vor fi tratați bolnavii sărmani, care nu au asigurare

Primul spital social din România se va deschide, la Iași, pe 8 martie, de Ziua Mamei. Aici vor fi tratați bolnavii sărmani, care nu au asigurare de sănătate în sistemul național.

 

INSP: Incidenţa infecţiilor respiratorii săptămâna trecută a depăşit nivelul mediu calculat. 14 decese cu virus gripal
INSP: Incidenţa infecţiilor respiratorii săptămâna trecută a depăşit nivelul mediu calculat. 14 decese cu virus gripal

Incidenţa infecţiilor respiratorii, în săptămâna 5 - 11 februarie, a depăşit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, dar cu un trend uşor descrescător faţă de săptămânile anterioare, a informat joi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Cardurile de sănătate, aproape inutile. Pacienții nu pot fi consultați, iar medicii lucrează noaptea pentru validare
Cardurile de sănătate, aproape inutile. Pacienții nu pot fi consultați, iar medicii lucrează noaptea pentru validare

Cardurile de sănătate au ajuns aproape inutile. Platforma informatică a Casei Naționale de Sănătate funcționează atât de prost încât medicii sunt nevoiți să trimită pacienți acasă, fără să-i consulte și să le dea rețete.

Legătura dintre oxidul nitric și sănătatea noastră. Cum se păstrăm arterele în stare perfectă
Legătura dintre oxidul nitric și sănătatea noastră. Cum se păstrăm arterele în stare perfectă

Ce-am mâncat până acum, cum mi-am pregătit mâncarea, dar și cât m-am mișcat. Nu îmi arată cardul de sănătate, ci arterele, tuburile - prin care circula sânge oxigenat.

Sistemul sanitar riscă falimentul din cauza lipsei de finanțare, spun experții. Bugetele au fost scăzute chiar și cu 50%
Sistemul sanitar riscă falimentul din cauza lipsei de finanțare, spun experții. Bugetele au fost scăzute chiar și cu 50%

Lipsa de finanțare va falimenta sistemul sanitar, spun experții. Bugetele alocate spitalelor au fost tăiate, dar sunt afectate și unitățile de primiri urgențe și programele prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuia să ajute pacienții.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.