Care este riscul de a lua Covid-19 în avion. Studiu realizat în aeronave Boeing

avion
Shutterstock

Riscul de a contracta COVID-19 într-un avion este foarte scăzut dacă pasagerii poartă mască, potrivit unui studiu realizat la bordul unor aeronave Boeing 767 şi 777 şi publicat joi de armata americană, relatează AFP.

Cercetătorii din cadrul Comandamentului de transporturi al armatei americane (US Transcom) şi de la Agenţia pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) au măsurat, cu ajutorul unor trasori fluorescenţi şi senzori, volumul de aerosoli contagioşi transmişi altor pasageri de către un manechin care simula o persoană infectată ce respira normal.

Pasagerii cei mai expuşi, materializaţi prin senzori, erau în mod evident cei care stăteau fie chiar lângă manechinul "infectat", fie direct în faţa sau în spatele lui.

Conform celor aproximativ 300 de teste efectuate la sol şi în zbor timp de opt zile la rând în luna august, în cooperare cu compania United Airlines, 99,7% dintre particulele infectate au fost eliminate în 5 minute, înainte de a ajunge la cei mai apropiaţi pasageri, datorită sistemului de ventilaţie sofisticat al aparatelor testate.

Dacă propagarea este extinsă la 40 cele mai apropiate locuri de persoana contaminată, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99%.

Citește și
Milioane de români își așteaptă încă banii pe biletele de avion cumpărate. Ce alternative au
Milioane de români își așteaptă încă banii pe biletele de avion cumpărate. Ce alternative au

Aceste rezultate i-au determinat pe oficialii din domeniul transportului militar să ajungă la concluzia că, şi la capacitate maximă, nivelul de transmitere a virusului a fost zero în timpul celor 12 ore de zbor.

Testele au analizat doar ipoteza unui pasager infectat, plecând de la principiul că toţi pasagerii purtau mască în permanenţă şi nu au luat în calcul riscul transmiterii virusului de la un pasager infectat care se deplasa în aeronavă.

Însă, rezultatele sunt "încurajatoare", a declarat responsabilul studiului pentru Transcom, comandantul Joe Pope. "Atât pentru modelul 777, cât şi pentru 767, calculele arată că ar fi nevoie de 54 de ore de zbor încontinuu pentru a inhala suficientă încărcătură virală pentru a se îmbolnăvi".

De la apariţia pandemiei de COVID-19, armata americană a suspendat majoritatea operaţiunilor de deplasare a efectivelor şi familiilor acestora, ceea ce a provocat întârzieri în repartizări şi relocări.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Turcia a blocat în aer timp de 20 de minute un avion ce îl transporta pe ministrul grec de Externe
Turcia a blocat în aer timp de 20 de minute un avion ce îl transporta pe ministrul grec de Externe

Grecia a acuzat joi Turcia că a întârziat în mod deliberat acordarea permisiunii de survol pentru o aeronava a guvernului elen care îl aducea pe ministrul grec de externe acasă dintr-o vizită în Irak.

Milioane de români își așteaptă încă banii pe biletele de avion cumpărate. Ce alternative au
Milioane de români își așteaptă încă banii pe biletele de avion cumpărate. Ce alternative au

Sunt milioane de oameni care încă își așteptă banii pe biletele de avion anulate spre și dinspre România din motive de pandemie.

Alertă cu bombă la Aeroportul Otopeni. Un avion care se pregătea să decoleze a fost întors din drum
Alertă cu bombă la Aeroportul Otopeni. Un avion care se pregătea să decoleze a fost întors din drum

Un avion Boeing 737-700 al KLM care se pregătea să decoleze sâmbătă seară de la București spre Amsterdam s-a reîntors de pe pistă pe platforma aeroportului în urma unei alerte cu bombă.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.