Avertismentul medicilor că valul 3 este mai agresiv se adeverește. S-a înregistrat cel mai mare număr de decese din acest an

×
Codul embed a fost copiat

Din nefericire, avertismentul medicilor că valul trei este mai agresiv decât precedentele se adeverește.

Marți, România a înregistrat cel mai mare număr de decese din acest an, iar presiunea exercitată asupra secțiilor de terapie intensivă rămâne uriașă. Incidența celor infectați, raportată la mia de locuitori, crește, de asemenea, în Capitală, până aproape de 7.

196 de români au murit de COVID, față de 120, cu 24 de ore în urmă, ceea ce înseamnă o creștere cu 61%. Precedentul record negru se înregistrase la sfârșitul valului 2, pe 8 decembrie, când 213 oameni au fost răpuși de virus.

Din cele aproape 1.600 de paturi ATI destinate bolnavilor de COVID sunt ocupate acum 1.466, în scădere față de cifra precedentă, de 1.478, așadar încărcarea la terapie intensivă rămâne la nivel maxim. Datele de acum bat de departe recordul negativ de internați la ATI, în valul 2, când pe 11 decembrie erau 1.291 de bolnavi.

Medicii infecționiști au spus, de altfel, că noua tulpină este mai contagioasă și mai periculoasă și asta se regăsește în incidența cazurilor la mia de locuitori. Bucureștiul are o incidență de aproape 7 la mie și ne aflăm încă sub pragul de 7,5, la care restricțiile de circulație și cumpărături s-ar aplica șapte zile din șapte și nu doar în weekend. Pe lângă București, care a înregistrat 1.685 de cazuri noi, cele mai multe, Clujul are 385 de cazuri în plus, iar Ilfovul, 340.

Citește și
coronavirus in romania
Coronavirus România, bilanț 6 aprilie. Secțiile ATI sunt pline, iar numărul de decese crește dramatic
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Valeriu Gheorghiţă: „Eu cred că la masca de protecţie se va renunţa ultima oară”
Valeriu Gheorghiţă: „Eu cred că la masca de protecţie se va renunţa ultima oară”

Medicul Valeriu Gheorghiţă consideră că masca de protecţie va fi ultima dintre măsurile aplicate în prezent pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 la care se va renunţa.

Coronavirus România, bilanț 6 aprilie. Secțiile ATI sunt pline, iar numărul de decese crește dramatic
Coronavirus România, bilanț 6 aprilie. Secțiile ATI sunt pline, iar numărul de decese crește dramatic

Coronavirus România, bilanț 6 aprilie. Până în prezent pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 

Un expert în lupta cu COVID-19 recomandă vaccinarea inclusiv persoanelor care au făcut boala
Un expert în lupta cu COVID-19 recomandă vaccinarea inclusiv persoanelor care au făcut boala

Hugo Lopez-Gatell, subsecretar de stat şi coordonatorul strategiei mexicane de luptă împotriva COVID-19, a recomandat luni vaccinarea inclusiv a persoanelor care au avut COVID-19.

Spitalele COVID din țară, într-o situație dramatică. ”Avem record negativ după record negativ”
Spitalele COVID din țară, într-o situație dramatică. ”Avem record negativ după record negativ”

Finalul de săptămâna vine cu veşti din ce în ce mai rele şi cu recorduri periculoase.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică

Peste jumătate dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte mai degrabă implicat în viaţa publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.