Activitatea de transplant din România, reorganizată cu fonduri UE. Câți bani sunt alocați

transplant
Pro TV

Ministerul Sănătății anunță, într-un comunicat, că va reorganiza activitatea de transplant din România cu fonduri de la Uniunea Europeană, printr-un proiect care va dura 36 de luni.

 

Potrivit MS, vor fi utilizate peste 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Național de Transplant, actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu, dar și sistematizarea si simplificarea legislației de transplant.

Proiectul ”Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” care reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătății în cadrul (IP14/2019) “Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale, în cadrul Programului Operațional Capacitate istrativă (POCA)” a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanțare.

Aprobarea finanțării proiectului reprezintă un pas important în coordonarea cu prioritățile strategice naționale sectoriale de acțiune și menține crescută cointeresarea privind activitatea într-un domeniu de activitate medicală de interes național, se arată în comunicat.

Citește și
lege pensii - senat
Proiectul privind taxarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei, adoptat în Senat

"În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe printr- o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Va fi creat un Registru Național de Transplant

 

În cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Național de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant.

Tot în cadrul proiectului va fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.

Vor fi actualizate protocoalele și ghidurile de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).

Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant.

Va fi elaborat și aprobat Codul transplantului.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o

Acuze grave la vârful Transelectrica. Şeful companiei, care gestionează sistemul energetic naţional, Marius Caraşol, şi-a trecut în CV că este inginer diplomat şi că a absolvit Politehnica.

Proiectul privind taxarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei, adoptat în Senat
Proiectul privind taxarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei, adoptat în Senat

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.