Suntem în mijlocul unei crize climatice. Europa e continentul care se încălzește cel mai rapid

×
Codul embed a fost copiat

De Ziua Pământului aflăm că suntem în mijlocul unei crize climatice, dar și că Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid.

Potrivit serviciului European Copernicus și Organizației Meteorologice Mondiale, temperaturile de pe bătrânul continent cresc de două ori mai repede decât media globală. Și experții noștri confirmă că vom avea o vară cu episoade de caniculă, urmate de furtuni cu grindină și chiar tornade.

Deși suntem abia în aprilie, meteorologii români sunt de părere că ar trebui să ne pregătim pentru o vară la extreme.

Roxana Bojariu, meteorolog ANM: „Episoade de grindină din ce în ce mai severe și putem ajunge și la gradul extrem de severitate al unei furtuni, tornade sau trombe. Faptul că Europa are și o parte din zona arctică vine cu o contribuiție la această rată de încălzire peste media globală. Arctica se încălzește de 4 ori mai mult decât media globală. Pe de altă parte avem și zona mediteraneană, unde factorii locali determină un alt fel de răspuns decât nordul Europei”.

Cele mai recente rapoarte pe cinci ani arată că temperaturile din Europa sunt acum cu 2,3 grade Celsius peste ce se întâmplă în perioada preindustrială.

Citește și
portbagaj
O tânără din Tunisia a încercat să treacă ilegal granița în Ungaria. Cum a fost prinsă de polițiști

Carlo Buontempo, director Copernicus: „Toate oceanele de pe glob sunt mai calde. Acestea sunt toate urmări ale creșterii energiei în sistem, datorată creșterii concentrației de gaze cu efect de seră în atmosferă. Dacă ne mobilizam rapid, mai există o șansă ca până la finalul secolului să ne întoarcem la temperaturi la fel de "reci" pe cât de ciudat sună, ca și cele pe care le simțim acum. De acum înainte, este aproape cert, temperaturile vor fi mai mari decât extremele pe care le-am simțit în ultimele luni”.

Temperaturile extreme prezintă riscuri deosebite pentru sănătatea celor care lucrează în aer liber, a vârstnicilor și a celor cu boli cardiovasculare și diabet.

Mortalitatea cauzată de căldură a crescut cu aproximativ 30% în ultimii 20 de ani. În raport, Copernicus a remarcat că în 2023 valurile de căldură au împins aproape jumătate din sudul Europei într-un stres termic puternic sau extrem de puternic. Totodată, pentru întregul an, temperatura medie a suprafeței apelor din oceane a fost cea mai ridicată de până acum. Au fost momente în care s-au înregistrat 5 grade Celsius peste medie în oceanul Atlantic. În cursul anului 2023, o treime din rețeaua fluvială europeană a înregistrat debite de râuri care au depășit pragul "înalt" de inundații și 16% pragul de inundații "severe".

Agenția de mediu a Uniunii Europene a cerut deja de luna trecută, pregătirea sistemelor de asistență medicală pentru schimbările climatice și a cerut norme UE pentru ca lucrătorii în aer liber să fie protejați de căldura extremă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Analiză Reuters: Ce diferenţă va face ajutorul SUA pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Avantajele Moscovei
Analiză Reuters: Ce diferenţă va face ajutorul SUA pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Avantajele Moscovei

După şase luni de dispute în Congres, pachetul de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari destinat Ucrainei ar trebui să fie aprobat săptămâna aceasta de Senatul american şi semnat de preşedintele Joe Biden.

O tânără din Tunisia a încercat să treacă ilegal granița în Ungaria. Cum a fost prinsă de polițiști
O tânără din Tunisia a încercat să treacă ilegal granița în Ungaria. Cum a fost prinsă de polițiști

O tânără din Tunisia a încercat să treacă ilegal granița, în Ungaria, ascunsă în portbagajul unei mașini. Autoturismul era condus de un cetățean pakistanez, care a dat polițiștilor un act de identitate fals.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.