„Ne apărăm, îndurăm, spiritul nostru nu renunță”, spune Zelenski în mesajul de Paște

volodimir zelenski
Profimedia

„Nu există noapte sau zi în care teroarea rusă să nu încerce să ne rupă viețile”, a scris președintele ucrainei Volodimir Zelenski într-un mesaj de Duminica Paștelui către ucraineni pe rețelele de socializare.

„Dar noi ne apărăm, îndurăm, spiritul nostru nu se dă bătut și știe că este posibil să previi moartea. Viața poate prevala”, a spus el.

Șeful companiei de energie din Ucraina avertizează că reparațiile ar putea dura 18 luni. ”Cinci din șase centrale, afectate„

Șeful celor mai mari firme private de energie din Ucraina, DTEK, a declarat că cinci dintre cele șase centrale ale sale au fost avariate sau distruse, iar 80% din capacitatea sa de generare s-a pierdut după două săptămâni de atacuri rusești.

Atacurile rusești cu rachete și drone au lovit centrale termice și hidroenergetice din centrul și vestul Ucrainei în cursul nopții de vineri.

Și duminică seară, Volodimir Zelenski a spus că Rusia efectuează „lovituri țintite” menite să provoace „sângerarea” energiei ucrainene.

Citește și
burduja
Sebastian Burduja, despre ridicarea plafonării preţului la energie: „Această panică indusă nu face bine nimănui”

Acum, directorul executiv al DTEK, Dmytro Sakharuk, a spus că valuri de atacuri din 22 și 29 martie au lovit producția termică și hidroelectrică „în aproape toate regiunile” și că instalațiile de distribuție au fost distruse.

„Pentru a fi mai precis, cinci din șase stații noastre au fost grav avariate, unele unități au fost distruse, altele au fost avariate cu 50% sau mai mult”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Sebastian Burduja, despre ridicarea plafonării preţului la energie: „Această panică indusă nu face bine nimănui”
Sebastian Burduja, despre ridicarea plafonării preţului la energie: „Această panică indusă nu face bine nimănui”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, avertizează că panica legată de ridicarea plafonării prețului la energie de la 1 iulie poate duce la speculații și scumpiri nejustificate. Ministrul recomandă prudență.

Traian Băsescu, internat într-un spital din Paris. Secția pe care se află fostul președinte (Surse)
Traian Băsescu, internat într-un spital din Paris. Secția pe care se află fostul președinte (Surse)

Fostul președinte al României Traian Băsescu se află internat într-un spital din Paris, unde urmează un control medical programat, legat de stenturile montate la inimă, susțin surse pentru Știrile PRO TV.  

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.