„Jos labele de pe fermierii şi procesatorii români”. Reacția ministrului Agriculturii privind boicotarea supermarketurilor

magazin, supermarket
Shutterstock

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da faţă „să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români” şi îi invită în Comitetul de monitorizare a preţurilor, constituit la ministerul de resort.

"Eu am transmis public ce am avut de transmis şi încă o dată rog pe toată lumea - şi pe cei care fac politică în momentul faţă - să lase fermierii, să lase procesatorii în pace, să nu creeze dificultăţi financiare producătorilor români şi, în continuare, dacă au anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale privind partea de comerţ - unde partea de comerţ este integrată la Ministerul Economiei, dar asta este întotdeauna, chiar dacă n-am atribuţii în comerţ am intervenit prompt pentru fermierii şi procesatorii români - să vină să stea la masa discuţiei cu noi, la Comitetul de monitorizare pe care îl avem constituit la nivelul Ministerului Agriculturii. Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toţi să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români", a declarat, luni, ministrul, potrivit Agerpres.

El a reiterat că în lanţurile de magazine de retail 70% dintre produsele procesate, la raft, sunt româneşti.

Întrebat dacă există un studiu în acest sens, el a răspuns: "Studiul normal că există. Există studiu şi la Consiliul Concurenţei, dar dacă vrei şi mergeţi cu mine într-un magazin de retail şi luăm un produs, aliment de bază, făina, nu există decât un singur produs care vine din import, celelalte 12 sunt realizate de procesatorii români. Dacă mergem pe gama de ulei, acelaşi lucru se întâmplă".

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Studiu: Dezinformarea a fost cea mai mare ameninţare în timpul superciclului electoral din 2024
Studiu: Dezinformarea a fost cea mai mare ameninţare în timpul superciclului electoral din 2024

Dezinformarea a fost una dintre principalele provocări în "superciclul" electoral din 2024, în timpul căruia au avut loc câteva zeci de alegeri în întreaga lume, a informat luni Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală.

Dominic Fritz: Va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om va fi în fruntea Guvernului
Dominic Fritz: Va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om va fi în fruntea Guvernului

Dominic Fritz a declarat duminică seară că discuţiile de la Cotroceni se vor axa pe pachetul de măsuri care trebuie adoptate, dar trebuie tranşată şi problema premierului.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Recomandări
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate
Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate

A fost cod portocaliu de furtună luni după-amiază în Capitală. A turnat cu găleata și zeci de străzi au fost inundate. Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, iar traficul aerian a fost perturbat.

Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO
Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO

Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.