„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.
Dacă unele voci contestă vehement decizia, altele o aprobă și spun că le protejează viața privată. Președintele Nicușor Dan și șefii principalelor partide politice cer ca Parlamentul să rezolve repede această problemă pentru că transparența este o dovadă a luptei cu corupția.
Conform deciziei Curții Constituționale, funcționarii publici nu mai sunt obligați să menționeze în declarațiile de avere ce venituri au ori ce bunuri dețin soții ori copiii lor. Dacă în cazul angajaților fără răspundere prea mare aceste informații erau puțin relevante, altfel stăteau lucrurile în cazul politicienilor ori a celor din sistemul de justiție.
De asemenea, conform deciziei CCR, demnitarii și cei aleși nu mai trebuie să facă publice aceste declarații de avere, dar au în schimb obligația să le trimită către Agenția Națională de Integritate.
Sistemul declarațiilor de avere a fost introdus de Guvernul Năstase, ca parte a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, ca o garanție a transparenței și a luptei anti-corupție. România a înființat în 2007 Agenția Națională de Integritate, tocmai pentru a îndeplini una dintre condițiile aderării.
Agenția care are și acum pe site 12 milioane de declarații, trage un semnal de alarmă în urma hotărârii Curții.
Decizia poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani în ceea ce privește lupta împotriva corupției și asigurarea integrității în funcția publică. O astfel de decizie poate afecta procesul de aderare la OCDE și progresele în de țara noastră în cadrul exercițiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene.
Horia Georgescu, fost președinte ANI: „În situația asta este extrem de greu să faci o evaluare exaustivă a unui patrimoniu și nu mai poți verifica în mod complet averea unei persoane care poate fi potențiale nejustificată. Văd un risc foarte mare pentru Agenția Națională de Integritate în sensul existenței acesteia pentru că doar ca să ții o instituție pentru a depozita niște declarații de avere și de interese nu este eficient și nici necesar”.
Președintele Nicușor Dan urma să-și facă publică pe site-ul ANI declarația de avere. Imediat după decizia Curții a cerut Parlamentului să rezolve această problema legislativă.
Nicușor Dan, președintele României: M-a surprins. Probabil că sunt niște chestiuni care țin de accesul la date personale. Trebuie ca CCR-ul să redacteze repede și Parlamentul să modifice legea, astfel încât cetățenii să aibă acces.
Reporter: Declarația d-voastră va fi expusă public?
Nicușor Dan: Dacă legea interzice ANI să publice, o să o public pe pagina președinției.
Experții spun că legea ar trebui modificată de Parlament astfel încât încât numărul celor care trebuie să își depună declarațiile de avere să fie mai mic iar datele personale să nu mai fie publice pentru toată lumea.
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR: „Legea a fost extinsă prea mult, la toți funcționarii publici. Să fie foarte clar: miniștri, parlamentari, directori generali din ministere, primari, președinți de consilii județene, nu la fiecare. Una dintre suspiciunile pe care le-am avut și eu când am fost la Curte: Domnule, noi publicăm aceste declarații și infractorul care vrea să ne spargă casa știe exact unde se duce”.
După ce Curtea Constituțională va publica motivarea, legea poate fi actualizată în termen de 45 de zile.
Radu Marinescu, ministrul interimar al Justiției: „Până la publicare, dispozițiile legale își produc efectele, astfel încât în momentul de față se procedează potrivit dispozițiilor în vigoare. La momentul publicării acestei dispoziții vor fi suspendate și urmează acea perioadă de 45 de zile în care, dacă se apreciază necesar, se poate interveni legislativ”.
Cătălin Predoiu, premierul interimar al României: „Acum legislativul trebuie să intervină și să corecteze situația și să adopte o lege care mă rog să nu încalce nici Constituția, nici reglementările europene”.
Și liderii principalelor partide au reacționat imediat.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunță ca va publica în continuare declarațiile de avere şi de interese, inclusiv ale soției.
Liderul interimar al liberalilor, Ilie Bolojan, a scris că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparența și accesul public la informații relevante.
Iar Dominic Fritz, președintele interimar al USR, spune că legea va fi rescrisă pentru a se obține transparență la standardele de constituționalitate impuse de CCR.
Sunt două variante. Fie parlamentarii propun un proiect de modificare legislativă, care va trece mai întâi prin comisii și, apoi, va ajunge la votul din cele două camere, fie un nou Guvern, cu puteri depline, va da o Ordonanță de Urgență.
Și cu o actualizare a legii, Curtea Constituțională va putea interveni asupra noului articol.