Ungaria: Încercăm să dăm tot sprijinul României pentru a adera la spaţiul Schengen

Szijjártó Péter

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat vineri, că ţara sa, care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2024, va acorda tot sprijinul României pentru a adera la spaţiul Schengen.

"Nu doar România, ci şi Ungaria are interesul ca România cât mai devreme să intre în zona Schengen. Ungaria va fi la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi în următoarele şase luni încercăm să dăm tot sprijinul României pentru a adera la spaţiul Schengen, deoarece asta este, pe de o parte, în interesul nostru economic, iar, pe de altă parte, îmbunătăţeşte în mare măsură menţinerea legăturilor între maghiarii din Transilvania şi cei din Ungaria", a spus Szijjarto Peter, potrivit traducerii oficiale.

În cursul după-amiezii de vineri, oficialul ungar va participa la manifestările organizate la Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.

Negrescu: Este important ca oamenii politici să fie mai puţin radicali. Disputele politice nu alimentează decât extremismul
Negrescu: Este important ca oamenii politici să fie mai puţin radicali. Disputele politice nu alimentează decât extremismul

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a lansat un apel la calm și responsabilitate, îndemnând clasa politică să dea dovadă de prudență în declarații și să poarte negocieri transparente, în interesul public.

Sebastian Burduja, despre ridicarea plafonării preţului la energie: „Această panică indusă nu face bine nimănui”
Sebastian Burduja, despre ridicarea plafonării preţului la energie: „Această panică indusă nu face bine nimănui”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, avertizează că panica legată de ridicarea plafonării prețului la energie de la 1 iulie poate duce la speculații și scumpiri nejustificate. Ministrul recomandă prudență.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.