Surse: PSD ia în calcul varianta organizării alegerilor prezidențiale în luna octombrie

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai mulți dintre liderii partidelor politice vor ca alegerile prezidențiale să fie organizate la termen, la finalul lunii noiembrie.

Este concluzia, după prima zi a discuțiilor, dintre premierul Marcel Ciolacu și reprezentantii partidelor, pe care i-a invitat la Palatul Victoria.

UDMR a venit cu o variantă intermediară, la care se gândesc, susțin unele surse, și social-democrații: alegeri în octombrie.

După ce i-au acuzat pe social-democrați că vor să schimbe legea după cum le este mai convenabil, politicienii din opoziție au anunțat că susțin organizarea alegerilor prezidențiale la termen, adică pe 24 primul tur și pe 8 decembrie cel de-al doilea.

Tot la începutul lui decembrie ar trebui organizate și alegerile parlamentare.

Citește și
ciolacu si ciuca
Alegerile n-ar mai putea avea loc în septembrie. Ce nu se află pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vineri

Elena Lasconi, președinte USR: ”O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare.”

George Simion, președinte AUR: ”El a vrut, saracul, dar nu au putut si nu este lasat. Marcel Ciolacu părea total captiv unor grupuri de interese și ia în calcul luna decembrie.”

Diana Șoșoacă: ”Se vede foarte clar că sunt neînțelegeri între PSD și PNL.”

UDMR a venit cu o variantă intermediară - primul tur in13 octombrie, al doilea in 27 octombrie.

Cseke Attila, senator UDMR: ”Credem că aceste alegeri pot fi stabilite în luna octombrie, necesitatea separării alegerilor prezidențiale de cele parlamentare”.

Ca să își securizeze mandatul de negociere, liderii PNL au și votat ca alegerile pentru Palatul Cotroceni să fie la finalul lunii noiembrie.

Nicolae Ciucă, președinte PNL: ”Susținem desfășurarea alegerilor prezidențiale la termen.”

Potrivit unor surse, PSD ar lua în calcul varianta ca pentru alegerile prezidențiale să fie găsită o dată între mijlocul lui septembrie și finalul lui noiembrie.

Este exclusă o nouă comasare a vreunuia dintre cele două tururi ale prezidențialelor cu alegerile parlamentare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
PSD își atacă ”oficial” partenerii de guvernare, din cauza alegerilor prezidențiale: ”Ce este important este lipsa de onoare”
PSD își atacă ”oficial” partenerii de guvernare, din cauza alegerilor prezidențiale: ”Ce este important este lipsa de onoare”

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a lansat un atac verbal la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale.

Alegerile n-ar mai putea avea loc în septembrie. Ce nu se află pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vineri
Alegerile n-ar mai putea avea loc în septembrie. Ce nu se află pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vineri

În ședința de Guvern de vineri nu figurează un proiect de hotărâre pentru stabilirea datei alegerilor. Legal, ar fi fost ultima șansă pentru desfășurarea acestora în luna septembrie, așa cum își dorește PSD.

Marcel Ciolacu, primul atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă. „Onoarea nu este numai pe panouri”
Marcel Ciolacu, primul atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă. „Onoarea nu este numai pe panouri”

După mai multe discuții, în care PNL și PSD nu s-au înțeles în privința datei alegerilor prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu a lansat pentru prima dată, un atac dur la adresa liderului liberal.

Probleme în „paradisul politic” al alianței PSD-PNL. Ciolacu: „Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului”
Probleme în „paradisul politic” al alianței PSD-PNL. Ciolacu: „Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații, joi, la Bruxelles, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.