Surse: Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat la DNA în dosarul ROMARM privind măștile Covid

Virgil Popescu
Pro TV

Surse judiciare au declarat pentru Știrile Pro TV că ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat, marți, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

 

Conform surselor citate, ministrul liberal a fost audiat în dosarul ROMARM, în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, fiul acestuia, Alexandru Piţurcă, şi directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

"Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", arată anchetatorii.

Citește și
ilie bolojan nicusor dan
Nicușor Dan, întrebat de ce nu ar vrea Ilie Bolojan să fie premier: „Am un răspuns cu trei litere”

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Nicușor Dan, întrebat de ce nu ar vrea Ilie Bolojan să fie premier: „Am un răspuns cu trei litere”
Nicușor Dan, întrebat de ce nu ar vrea Ilie Bolojan să fie premier: „Am un răspuns cu trei litere”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri seară, că există posibilitatea numirii unui premier tehnocat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu-şi va asuma această funcţie.

Nicușor Dan, despre negocierile fiscale: „Eu nu cred că batem pasul pe loc”. De ce au nevoie măsurile „extrem de sensibile”
Nicușor Dan, despre negocierile fiscale: „Eu nu cred că batem pasul pe loc”. De ce au nevoie măsurile „extrem de sensibile”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seară, la Odesa, că nu crede că se bate pasul pe loc în negocierile tehnice dintre partide privind măsurile fiscale care trebuie luate pentru a ţine în frâu deficitul bugetar.

Ce prevede legea împotriva antisemitismului și fascismului votată în Parlament. Pedepsele pot depăși 7 ani de închisoare
Ce prevede legea împotriva antisemitismului și fascismului votată în Parlament. Pedepsele pot depăși 7 ani de închisoare

Se înăspresc pedepsele pentru distribuirea de materiale cu caracter fascist, legionar, rasist și xenofob în mediul online. Cei vinovați pot face până la șapte ani și jumătate de închisoare, potrivit unui proiect de lege votat de Parlament.  

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.