Surse: Coaliţia de guvernare a decis să susţină revocarea din funcţie a preşedintelui Autorității Electorale, Toni Greblă

×
Codul embed a fost copiat

Coaliţia de guvernare a decis, în şedința de marţi, să susţină revocarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă, au declarat surse politice pentru Știrile Pro TV.

Astfel, în Parlament, în Birourile reunite, a fost demarată procedura pentru schimbarea acestuia din funcţie.

El ar urma să fie revocat din funcţie în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului de vineri, 28 februarie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a transmis marţi Birourilor permanente reunite propunerea de revocare a lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

"Domnul Toni Greblă, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în această funcţie, şi-a stabilit indemnizaţia lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3.000 lei), deşi indemnizaţiile erau îngheţate la nivelul cuantumului de 2.080 lei, valoarea sumelor încasate necuvenit pentru anii 2023 - 2024 fiind constatată şi stabilită de către auditul Curţii de Conturi a României", se arată în solicitare.

Citește și
Toni Greblă, șeful AEP
USR cere demiterea lui Toni Greblă de la conducerea AEP. Condițiile în care poate pleca de la conducerea instituției

Potrivit documentului, calculul greșit al indemnizaţiei lunare a avut incidenţă, în mod implicit, şi asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determina ca procent din indemnizaţia lunară.

"În anul 2024, deşi exista un contract de sediu încheiat pentru funcţionarea Biroului Electoral Central, amplasat în strada Eugeniu Carada nr. 1-3, domnul Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a mutat sediul Biroului Electoral Central într-o altă locaţie, prin încheierea unui nou contract, grevând suplimentar bugetul Autorităţii Electorale Permanente şi implicit bugetul de stat. Domnul Toni Greblă a dat dovadă, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcţia pe care o exercită, aducând atingere imaginii şi prestigiului Autorităţii Electorale Permanente", mai spune Ciprian Şerban în această cerere.

”O veste bună... Vom face curățenie la AEP. România are nevoie de instituții care să își îndeplinească misiunea cu bună credință, transparență, profesionalism și echidistanță”, a scris pe Facebook liderul PNL Ciprian Ciucu, dar fără să spună că este vorba despre Toni Greblă.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, spunea recent că Toni Greblă nu ar mai trebui să mai rămână în fruntea Autorităţii Electorale Permanente, dar că decizia este a Parlamentului.

Întrebat dacă crede că Toni Greblă ar trebui să mai conducă Autoritatea Electorală Permanentă, Ciolacu a spus, potrivit News.ro: ”Nu, din mai multe motive, dar nu eu hotărâsc. Acest lucru îl decide Parlamentul, dar din alte motive, care ţin de funcţionare, de coordonare din Guvern şi AEP”.

USR a cerut luni ca şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să vină în Parlament pentru a prezenta raportul asupra organizării şi desfăşurării ultimelor alegeri prezidenţiale, aşa cum prevede legea în vigoare, arătând că au trecut 3 luni de la alegerile din 24 noiembrie 2024 şi nici acum nu ştim motivele exacte pentru care au fost anulate alegerile şi, mai ales, măsurile luate pentru ca scrutinele din luna mai să fie corecte şi sigure.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Lasconi cere demisia lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Este inacceptabil să fie lăsat să organizeze încă o rundă de alegeri”
Lasconi cere demisia lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Este inacceptabil să fie lăsat să organizeze încă o rundă de alegeri”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, cere demisia lui Toni Greblă din fruntea Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

USR cere demiterea lui Toni Greblă de la conducerea AEP. Condițiile în care poate pleca de la conducerea instituției
USR cere demiterea lui Toni Greblă de la conducerea AEP. Condițiile în care poate pleca de la conducerea instituției

USR a depus o cerere la parlament prin care cere demisia șefului Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.

Reacția lui Toni Greblă după ce mai multe asociații i-au cerut demisia: „Întrebați porcul. Nu cred că este un eveniment”
Reacția lui Toni Greblă după ce mai multe asociații i-au cerut demisia: „Întrebați porcul. Nu cred că este un eveniment”

Preşedintele AEP Toni Greblă a declarat, vineri, în legătură cu faptul că i s-a cerut demisia de la conducerea Autorităţii.

Se cere demisia lui Toni Greblă, șeful AEP. A participat la o petrecere organizată de persoane din anturajul lui Georgescu
Se cere demisia lui Toni Greblă, șeful AEP. A participat la o petrecere organizată de persoane din anturajul lui Georgescu

Mai multe organizații neguvernamentale și experți electorali au solicitat, vineri (6 decembrie), demisia președintelui AEP, Toni Greblă.

Toni Greblă, precizări despre documentele privind finanţarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu
Toni Greblă, precizări despre documentele privind finanţarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a făcut precizări despre documentele trimise la Parchetul ÎCCJ privind finanţarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.