Șase deputați USR-PLUS și unul de la UDMR, penalizați de Camera Deputaților din cauza absenţelor nemotivate

Parlament
Agerpres

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută pentru şapte deputaţi, şase de la USR-PLUS şi unul de la UDMR, din cauza absenţelor nemotivate la lucrările parlamentare în ianuarie și februarie.

„Supunem Biroului permanent, spre examinare şi decizie, situaţia privind absenţele nemotivate ale unor deputaţi de la lucrările parlamentare din lunile ianuarie şi februarie 2021, pentru care nu s-a solicitat motivarea. În conformitate cu prevederile art. 28 şi 29 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 240 alin. 8 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în cadrul programului de lucru, are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului, cu excepţia absenţelor motivate de drept sau la cerere în condiţiile legale şi regulamentare”, arată nota transmisă către Biroul permanent de secretarul Camerei Deputaţilor Daniel Suciu, potrivit News.ro.

Parlamentarii cărora le va fi reţinut din indemnizaţie sunt Norbert Apjok (UDMR), Cristian Brian (PLUS), Andrei-Iulian Drancă (USR), Ionel-Bogdan Rodeanu (USR), Cristian Seidler (USR), Eugen Terente (USR) şi Daniel-Liviu Toda (PLUS).

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Barna, după demiterea lui Voiculescu: ”Premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR-PLUS”
Barna, după demiterea lui Voiculescu: ”Premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR-PLUS”

Vicepremierul Dan Barna a anunțat că premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea politică a grupului parlamentar USR-PLUS, ca reacție la decizia șefului Guvernului de a-l demite pe ministrul USR al Sănătății Vlad Voiculescu fără ca ei să fie consultați.

Cioloș, nemulțumit: ”Modul în care a procedat Florin Cîțu este absolut inacceptabil”
Cioloș, nemulțumit: ”Modul în care a procedat Florin Cîțu este absolut inacceptabil”

Co-președintele USR-PLUS Dacian Cioloș a comentat, miercuri, decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, despre care a spus că ”este inacceptabil”.

Criticat de PNL, Voiculescu rămâne ministru. Orban: Răspunderea politică aparține USR
Criticat de PNL, Voiculescu rămâne ministru. Orban: Răspunderea politică aparține USR

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, luni, că le-a transmis colegilor de la USR-PLUS că răspunderea politică pentru menţinerea în funcţie a lui Vlad Voiculescu aparţine partidului care îl susţine, adică Alianța USR-PLUS.

Barna: Coaliţia de guvernare merge mai departe, Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii
Barna: Coaliţia de guvernare merge mai departe, Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii

Coaliţia de guvernare "merge mai departe", iar Vlad Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii, a declarat vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.