România are un singur președinte de comisie în Parlamentul European. În mandatul trecut am avut doi

parlamentul european
Profimedia

Înainte să intre în vacanță, Parlamentul European și-a ales conducerea celor 24 de comisii și subcomisii, care vor lua decizii în chestiuni punctuale, precum protecția mediului sau bugetul Uniunii Europene.

România are un singur președinte de comisie. Este vorba despre comisia care se ocupă de politicile regionale.

A fost ultima misiune importantă a Parlamentului European înainte de vacanța care va dura până în septembrie.

Deși în mandatul trecut, România a avut doi președinți de comisie, acum are unul singur, la comisia pentru politici regionale. Este vorba de Dragoș Benea, deputat din partea PSD.

Pe lângă Victor Negrescu, care este vicepreședinte al Parlamentului European, socialiștii și democrații români mai au 4 vicepreședinți de comisie: Mihai Tudose la Comisia pentru Securitate și Apărare, Claudiu Manda la Control Bugetar, Maria Grapini la Comisia pentru Piața Internă și Dan Nica la Industrie și Energie.

Citește și
sosoaca
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”

Popularii Europeni, din care fac parte PNL și UDMR, au trei vicepreședinți: Daniel Buda la Agricultură, Rareș Bogdan la Afaceri Externe și Iuliu Winkler la Comerț Internațional.

Cristian Terheș, ales pe listele AUR, este vicepreședinte la Control Bugetar.

Deputații au vacanță până la începutul lui septembrie, însă cu siguranță luna august va fi marcată de discuțiile despre viitorii comisari europeni. Președinta Comisiei Europene a declarat imediat după ce a fost reconfirmată în funcție, joia trecută, că va cere liderilor naționali "în săptămânile următoare" să nominalizeze un bărbat și o femeie pentru funcția de comisar.

România își dorește portofoliul pentru economie, în ciuda faptului că țara noastră cheltuie mai mult decât are în buget și din această cauză este sub controlul Comisiei Europene pentru deficit bugetar.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Pe cine au trimis românii în PE. Europarlamentarii străini i-au întrebat pe colegii români de ce face scandal Șoșoacă
Pe cine au trimis românii în PE. Europarlamentarii străini i-au întrebat pe colegii români de ce face scandal Șoșoacă

Moment rușinos provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European. În noua sa calitate de euro-parlamentar a întrerupt ședința pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.

Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”

Moment rușinos provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European. În noua sa calitate, de europarlamentar, a întrerupt ședința pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.  

Scandalul provocat de Diana Şoşoacă în Parlamentul European, în presa internațională: ”A scos un urlet”
Scandalul provocat de Diana Şoşoacă în Parlamentul European, în presa internațională: ”A scos un urlet”

Scandalul provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European a ajuns și în presa internațională. Agenția de presă AFP a scris despre acest incident, precizând că este vorba despre o eurodeputată de extremă dreapta din România.    

Ursula von der Leyen, realeasă în fruntea Comisiei Europene, cu 401 voturi. Un mare lider din UE a votat împotrivă
Ursula von der Leyen, realeasă în fruntea Comisiei Europene, cu 401 voturi. Un mare lider din UE a votat împotrivă

Parlamentul European a votat joi în favoarea propunerii ca Ursula von der Leyen să fie preşedintele Comisiei Europene pentru încă un mandat de cinci ani.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.