Prima reacție a lui Victor Ponta după "trădarea" celor din Pro România

Victor Ponta

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, marţi seară, că partidul se desparte de parlamentarii care au decis să voteze Guvernul Orban.

El se declară dezamăgit de cei care au mers cu Puterea şi anunţă că Pro România va fi în Opoziţie, pentru că Guvernul Orban ”va face foarte mult rău”.

”A trecut Guvernul PNL Orban. Pro România NU a susţinut acest Guvern (cei câţiva foşti colegi care au votat au decis azi să meargă alături de PNL împotriva deciziei pe care am luat-o împreună - motiv pentru care azi ne despărţim şi mergem mai departe fără ei). Cei care ne acuzau că rămâne ţara negurvernată să se apuce acum de treabă”, a scris, marţi seară, Victor Ponta pe Facebook, potrivit News.ro.

În plus, acesta a făcut câteva observaţii ”la cald”.

”Ca şi în decembrie 2009, avem un Guvern pe care oamenii NU l-au votat, care a trecut de Parlament prin aceleaşi metode ca în 2009 , un Guvern care are ca singură legitimitate sprijinul Preşedintelui şi care nu are nicio competenţă şi nicio soluţie pentru criza economică şi socială care vine. Ca şi în decembrie 2009, sau în decembrie 2015, problemele adevărate şi imediate ale oamenilor nu au contat, doar dorinţa de a pune cât mai repede şi în orice fel mâna pe Putere. Şi obsesia recurentă de a avea şi Preşedinte şi Guvern (şi toate instituţiile Statului) în mâna unui singur Partid «de dreapta»”, a mai scris Ponta.

Citește și
Guvernul Orban depune jurământul la Palatul Cotroceni
Guvernul Orban a depus jurământul. Iohannis: "Mă tem de ce vor găsi noii miniștri în ministere"

De ce Pro România nu a votat Guvernul Orban

 

Acesta a explicat că Pro România nu a votat ”ceva ce ştim toţi că nu este bun pentru toţi românii - doar pentru câţiva”.

”Mi-am asumat toate riscurile şi cred că aşa este corect să fac cât timp sunt în viaţa publică! Mă pregătesc în Opoziţie să sancţionăm greşelile unei Puteri incomparabile. Pro România a pornit ca un proiect politic de centru stânga modern, care sprijină doar profesionalismul în guvernare, dispus să lupte cu sistemul politic PSD - PNL păstrând valori de centru stânga europene. Am luptat cu Dragnea şi Dăncilă - nu ne transformăm în slugile lui Orban. Este evident că azi au fost folosite toate forţele împotriva noastră - dar Pro România este o necesitate pentru însănătoşirea politicii de stânga modernă Vom merge în continuare pe drumul nostru. Bătălia adevărată va fi în 2024 - să scoatem din nou ţară din criză (ca în 2012)!”, a mai scris Ponta pe Facebook.

Acesta a prcizat că este profund dezamăgit de faptul că oameni pe care i-a ”sprijinit, promovat, respectat şi apărat nu au rezistat azi în faţa presiunilor”.

”O lecţie despre oameni din care tot nu reuşesc să înţeleg şi să învăţ de ajuns. Păcatul lor este însă că au instaurat un Guvern care va face foarte mult rău - şi oamenii nu îi vor ierta pentru asta. Ne despărţim de aceşti foşti colegi care au ales să fie alături de Putere. Noi rămânem în Opoziţie alături de cei care ne votează şi care au încredere în mine”, a mai scris Ponta.

Guvernul Orban a fost învestit, marţi, cu 240 de voturi ”pentru”, unele dintre voturi fiind ale parlamentarilor Pro România.

 

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Guvernul Orban ar putea adopta marți prima sa Ordonanță de Urgență
Guvernul Orban ar putea adopta marți prima sa Ordonanță de Urgență

Miniștrii Cabinetului Orban s-au reunit, luni seară, la Palatul Victoria, după ceremonia de depunere a jurământului, premierului Ludovic Orban anunțând că Guvernul ar putea adopta, chiar marți, prima OUG.

Guvernul Orban a depus jurământul. Iohannis:
Guvernul Orban a depus jurământul. Iohannis: "Mă tem de ce vor găsi noii miniștri în ministere"

Guvernul Orban, votat, luni, în Parlament, a depus jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis.

Lider PSD: Orban oferă funcţii și investiții fiecărui parlamentar care votează învestirea
Lider PSD: Orban oferă funcţii și investiții fiecărui parlamentar care votează învestirea

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, spune că PSD va fi singurul partid, practic, care nu susţine învestirea Guvernului Orban şi că "ar fi şi absurd" ca partidul care susţine guvernul demis să asigure învestirea viitorului Executiv.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.