Președintele Iohannis face un apel către medici: ”Voi sunteți linia de apărare”

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat marţi că măsurile de carantinare au fost necesare în Suceava şi le-a transmis sucevenilor și medicilor un mesaj de încurajare.

"Un gând bun şi o încurajare pentru suceveni. A fost nevoie de o măsură de carantinare pentru municipiul Suceava şi comunele care înconjoară municipiul Suceava. Această măsură a fost luată la timp, a fost necesară, decizia autorităţilor este cea corectă, dar, dragi suceveni, nu sunteţi singuri, suntem cu toţii în gând alături de voi. Vom avea grijă ca tot ce este necesar pentru municipiul Suceava şi comunele din jur să şi ajungă acolo", a spus şeful statului într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El le-a solicitat sucevenilor să respecte măsurile impuse de autorităţi.

"Vă rog din suflet, respectaţi ceea ce autorităţile impun. Respectaţi normele de deplasare, respectaţi normele de igienă, respectaţi normele de distanţare socială. Nu ieşiţi din casă decât atunci când este absolut necesar. Când vă întâlniţi cu alte persoane, evitaţi orice fizic, nu vă daţi mâna, nu vă îmbrăţişaţi. Aceste măsuri sunt necesare pentru a vă proteja şi pentru a îngrădi răspândirea virusului. Nu uitaţi: suntem alături de voi", a spus şeful statului.

Mesaj pentru medici: "Ştiu, ştim că vă este greu”

 

Citește și
sedinta la Cotroceni
Președintele Iohannis: Este nevoie să respectăm mult mai bine indicaţiile autorităţilor

De asemenea, Iohannis a transmis un mesaj medicilor români, cărora le-a spus că sunt în "prima linie" a luptei împotriva COVID-19.

"Ştiu, ştim că vă este greu, dar voi sunteţi în prima linie. Noi toţi ne uităm la voi cu speranţă, cu încredere. Sunteţi linia de apărare a populaţiei împotriva acestei epidemii", a arătat preşedintele.

El a asigurat personalul din spitale că autorităţile fac eforturi pentru a le pune la dispoziţie materialele necesare pentru a-şi face meseria.

"Noi, autorităţile, politicienii, vom face tot ce este necesar pentru a vă asigura materialele de care aveţi nevoie", a punctat Klaus Iohannis.

Preşedintele României a avut, marţi, o nouă şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La discuții au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Declarația președintelui Klaus Iohannis:

”Încep cu un gând bun și o încurajare pentru suceveni. A fost nevoie de o măsură de carantinare pentru municipiul Suceava și comunele care înconjoară municipiul Suceava. Această măsură a fost luată la timp, a fost necesară, decizia autorităților este cea corectă. Dar, dragi suceveni, nu sunteți singuri! Suntem cu toții, în gând, alături de voi. Vom avea grijă ca tot ce este necesar pentru municipiul Suceava și comunele din jur să și ajungă acolo.

Însă, vă rog din suflet, respectați ceea ce autoritățile impun. Respectați normele de deplasare, respectați normele de igienă, respectați normele de distanțare socială. Nu ieșiți din casă decât atunci când este absolut necesar. Când vă întâlniți cu alte persoane, evitați orice fizic, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați! Aceste măsuri sunt necesare pentru a vă proteja și pentru a îngrădi răspândirea virusului. Nu uitați, suntem alături de voi!

Un gând bun și o încurajare vreau să exprim acum pentru medicii și întregul personal medical. Știu, știm că vă este greu, dar voi sunteți în prima linie! Noi toți, românii, ne uităm la voi cu speranță, cu încredere, sunteți linia de apărare a populației împotriva acestei epidemii. Știu că nu este simplu și știm cu toții că, din păcate, vor veni zile și mai grele, dar avem încredere în voi! Iar noi, autoritățile, politicienii, vom face tot ce este necesar, vom face tot ce putem, pentru a vă asigura materialele de care aveți nevoie, pentru a asigura materialele de protecție de care aveți nevoie. Chiar adineauri am încheiat o întâlnire de lucru cu premierul Orban, ministrul Vela și secretarul de stat Arafat de la Interne, domnul ministru Tătaru, ministrul Sănătății, și a participat doamna ministru Alexandru de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Am discutat, evident, situația din Suceava și toți suntem conștienți de seriozitatea pasului care s-a făcut, dar suntem conștienți și de răspunderea noastră. Am discutat pe urmă situația din spitale și vreau să vă asigur pe voi medici, personal medical, că noi ne facem treaba.

Au început, vedeți, să sosească de peste tot de unde s-au făcut comenzi materiale de protecție – măști, halate de protecție, alte materiale. Lucrurile se mișcă, autoritățile s-au mișcat și acestea vor ajunge în cel mai scurt timp în spitale.

De asemenea, am solicitat astăzi să se facă peste tot în spitale instructajul personalului și aceste lucruri se vor întâmpla. Am solicitat celor responsabili ca cu maximă celeritate să lămurească alocările bugetare pentru spitale în așa fel încât să puteți continua achizițiile care sunt absolut necesare în această perioadă.

Iată, deci, autoritățile își fac treaba și vă rog pe toți să ne facem treaba fiecare așa cum se cuvine și fiecare român să respecte regulile de igienă, regulile de distanțare socială, așa cum au fost solicitate de autorități.

În finalul ședinței, și asta vreau să subliniez, am discutat pe larg măsurile de protecție socială care se impun în aceasta perioadă, plățile pentru șomaj tehnic care trebuie să vina la timp, plățile pentru șomaj care trebuie efectuate la timp, alte măsuri care se impun în cămine pentru bătrâni în diferitele situații, și, evident, am solicitat să ne ocupăm cu precădere de categoriile mai vulnerabile, unde vom aprofunda măsurile în zilele următoare.

Dragi români, repet, respectați măsurile impuse de autorități. Vă asigur, împreună vom trece peste această perioadă grea. Vă mulțumesc!”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut şi luni o şedinţă cu premierul şi mai mulţi miniştri pe tema COVID-19. 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Iohannis a reclamat la CCR înființarea Institutului Levantului, condus de Emil Constantinescu
Iohannis a reclamat la CCR înființarea Institutului Levantului, condus de Emil Constantinescu

Președintele Klaus Iohannis a trimis, luni, la CCR, o sesizare de neconstituționalitate asupra OUG privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, condus de fostul președinte Emil Constantinescu.

Președintele Iohannis: Este nevoie să respectăm mult mai bine indicaţiile autorităţilor
Președintele Iohannis: Este nevoie să respectăm mult mai bine indicaţiile autorităţilor

Preşedintele Klaus Iohannis a reluat, luni, apelul către români să respecte indicaţiile autorităţilor, în contextul în care România are aproape 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Iohannis: ”Lucrurile vor fi mai grave”
Iohannis: ”Lucrurile vor fi mai grave”

Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, după ce a vizitat spitalul militar de campanie amenajat în curtea Institutului de Geriatrie ”Ana Aslan” că după ce criza sanitară va trece autorităţile vor face ”o evaluare la sânge” a sistemului sanitar românesc.

Iohannis: ”Lucrurile vor fi mai grave, dar împreună vom trece prin această criză”. Ce măsură pregătește șeful statului
Iohannis: ”Lucrurile vor fi mai grave, dar împreună vom trece prin această criză”. Ce măsură pregătește șeful statului

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat, sâmbătă, o vizită la Spitalul Militar de Campanie ROL II, din incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.