Premierul Viorica Dăncilă pronunță greșit, de mai multe ori, ”imunoglobulină”. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Viorica Dăncilă a dat detalii în ședința de Guvern de miercuri despre declanșarea mecanismului european de protecție civilă prin care România a solicitat ajutor în privința stocului de imunoglobulină.

Șeful Guvernului a declarat că această criză a apărut din cauza faptului că s-au retras de pe piață producătorii de imunoglubulină, care asigurau 80 la sută din necesar.

În timp ce citea aceste informații, Viorica Dăncilă a pronunțat greșit de fiecare dată, spunând (de 6 ori) ”imunoglobină” în loc de ”imunoglobulină”.

”O altă problemă la care doresc să mă refer este declanșarea mecanismului european de protecție civilă, și mă refer la imunoglobină. Zilele trecute am dat acceptul doamnei ministru al Sănătății, doamna Sorina Pintea, pentru declanșarea mecanismului european de protecție civilă, din cauza lipsei de imunoglobină din spitale.

Impactul asupra vieții pacienților diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli autoimune, boli neurologice, ar fi foarte mare. Astfel, situația din ultimul an în care s-a înregistrat o lipsă acută de pe piață a imunoglobinei va fi finalizată în sfârșit.

Citește și
premierul Viorica Dancila
Dăncilă, despre declaraţiile lui Dodon: ”Un preşedinte trebuie să fie al tuturor cetăţenilor”

Cred că este o soluție pe care putem să o rezolvăm pe termen scurt, în ceea ce privește acest aspect . Demersurile pentru achiziționarea imunoglobinei vor fi realizate de acum de către compania națională Unifarm SA, care va acoperi de asemenea și costurile aferente.

Vă reamintesc că discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau 80 la sută din necesar, iar în ciuda eforturilor depuse de ministerul Sănătății în 2017, inclusiv eliminarea taxei claw-back, criza de imunoglobină a continuat”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Viorica Dăncilă primește flori de 1 Martie de la un militar al Gărzii de Onoare
Viorica Dăncilă primește flori de 1 Martie de la un militar al Gărzii de Onoare

Premierul Viorica Dăncilă primește flori de 1 Martie de la un jandarm

Dăncilă, despre declaraţiile lui Dodon: ”Un preşedinte trebuie să fie al tuturor cetăţenilor”
Dăncilă, despre declaraţiile lui Dodon: ”Un preşedinte trebuie să fie al tuturor cetăţenilor”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că are cunoştinţă despre declaraţiile preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privitoare la România şi că, în opinia sa, fără a da sfaturi, un preşedinte de ţară trebuie să fie al tuturor cetăţenilor.

Momentul în care Viorica Dăncilă alunecă la intrarea în Reşedinţa de Stat a R. Moldova. VIDEO
Momentul în care Viorica Dăncilă alunecă la intrarea în Reşedinţa de Stat a R. Moldova. VIDEO

Aflată în prima sa vizită la Chişinău, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit marţi cu premierul moldovean Pavel Filip la Reşedinţa de Stat a Republicii Moldova.

CNCD: Afirmaţia premierului Dăncilă despre
CNCD: Afirmaţia premierului Dăncilă despre "autişti" care "dezinformează" nu constituie discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit luni că afirmaţia premierului Viorica Dăncilă despre "autişti" care "dezinformează" la Bruxelles se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare.

Viorica Dăncilă: ”Întotdeauna preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României”
Viorica Dăncilă: ”Întotdeauna preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României”

Premierul Viorică Dăncilă a declarat, duminică seara, întrebată despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale a liderului PSD, Liviu Dragnea, că "întotdeauna preşedintele partidului a candidat la Preşedinţia României”.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.