Ponta: Pro România nu va susține moțiunea de cenzură împotriva PSD

victor ponta
Agerpres

Pro România nu va susţine moţiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) pe tema alegerii primarilor în două tururi, a declarat, vineri, la Iaşi, preşedintele acestei formaţiuni politice, Victor Ponta.

Acesta a afirmat într-o conferinţă de presă că "Pro România nu este nici anexa PSD, nici a PNL" şi că partidul pe care îl conduce nu are obligaţia să joace "în piese de teatru scrise de PSD sau PNL".

"Orice moţiune de cenzură pe o temă economică sau socială, fie că este vorba de lipsa autostrăzilor, proiectelor de autostrăzi, fie de faptul că nu se dau alocaţiile pentru copii, o susţinem. Moţiunea făcută acum de PSD cu alegeri în două tururi este un joc între PSD şi PNL. Nu vor nici unii, nici alţii alegerile în două tururi, pentru că sunt două partide mari care îşi împart primarii între ele şi atunci nu ne interesează jocul lor. Pro România nu este nici anexa PSD, nici a PNL şi nu avem obligaţia să jucăm în piese de teatru scrise de PSD sau PNL", a afirmat Ponta, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Guvernul merge înainte cu localele în 2 tururi, în timp ce PSD depune moțiunea de cenzură
Guvernul merge înainte cu localele în 2 tururi, în timp ce PSD depune moțiunea de cenzură

Până la finalul lunii alegerea primarilor în două tururi, devine lege, sau cade guvernul Orban.

Liderul interimar al PSD: Părerea noastră e că va trece această moţiune de cenzură
Liderul interimar al PSD: Părerea noastră e că va trece această moţiune de cenzură

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni, că, deși matematic, social-democrații nu au numărul de voturi, moțiunea de cenzură va trece.

Toți parlamentarii PSD și UDMR au semnat moțiunea pentru demiterea Guvernului Orban
Toți parlamentarii PSD și UDMR au semnat moțiunea pentru demiterea Guvernului Orban

Moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în Parlament a fost deja semnată de toţi parlamentarii social-democraţi şi de cei de la UDMR, a anunţat, luni, deputatul PSD Olguţa Vasilescu.

Marcel Ciolacu: Am strâns semnături suficiente pentru a depune moţiunea de cenzură
Marcel Ciolacu: Am strâns semnături suficiente pentru a depune moţiunea de cenzură

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat duminică, la Târgovişte, că au fost strânse 115 semnături pentru a depune moţiunea de cenzură, după asumarea răspunderii Guvernului privind alegerea primarilor în două tururi.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.